Oferte locuri de munca top

CNAIR va avea cu 310 mai multi angajati

Angajații Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A vor avea anul acest un câștig mediu lunar (lei/persoană) în valoare de 8.999 lei/salariat, în creștere cu 8,55% față de cel de anul trecut, potrivit proiectului de buget al companiei.

Numărul de personal este prognozat să ajungă la finele anului curent la 7.867 salariați, mai mare cu 310 salariați față de cel aprobat în bugetul 2022.

Un ritm aproape dublu de creștere față de venitul mediu lunar îl vor avea cheltuielile totale de natură salarială.

Acestea sunt estimate la peste 842,27 milioane lei, în creștere cu 16,48% faţă de suma din bugetul rectificat al anului 2022.

În anul 2023, CNAIR are prevăzute cheltuieli pentru investiții de peste 10 miliarde de lei, mai mari cu 1,46 miliarde lei față de cele de anul trecut.

Ansamblu comercial, cu peste 10 mii mp scd, propus langa Bucuresti

Sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul 2023 se ridică la circa  10,63 miliarde lei, în creștere cu aproape 1,39 miliarde lei.

Cea mai mare parte din finanțarea investițiilor va fi asigurată din:

* fonduri externe nerambursabile (FEN) post aderare, în valoare de circa 1,32 miliarde lei

* fonduri externe nerambursabile aferent cadrului financiar 2014 – 2020, în valoare de 5,8 miliarde lei

* sumele aferente componentei de imprumut a PNRR, în valoare de  2,97 miliarde lei.

În anul 2023, suma prevăzută pentru activitatea de întreţinere, finanţată din transferuri curente de la bugetul de stat, este de 1 miliard de lei.

Cheltuielile totale în valoare de peste 9,51 miliarde lei au fost dimensionate în functie de nivelul veniturilor totale programate a se realiza în anul 2023, respectiv în creștere cu 28,23% faţă de cheltuielile totale din anul 2022

Totodată, veniturile totale în valoare de 9,52 miliarde lei au fost estimate în creștere în anul 2023 faţă de anul trecut  2022 cu 28,12%.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Un comentariu;

  1. Anonim said:

    Activitatea Laboratoarelor pentru material de constructii ar trebui privita mai cu seriozitate !!!!

Sus