Lansarea procedurilor de achiziție publică în vederea atribuirii contractelor pentru proiectarea și execuția a patru proiecte de infrastructură a fost aprobată la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA).
De asemenea, au fost aprobate două protocoale privind colaborarea între CNAIR și autorități locale.
Astfel, Consiliul de administrație al CNAIR a aprobat demararea procedurii de achiziție publică în vederea încheierii contractelor:
* Proiectare și execuție Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț – Secțiunea III: Leghin – Târgu Neamț – km 181+195 (89+000) – km 211+107 (118+912)
* Proiectare și execuție Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, Secțiunea I: Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, km 0+000-km 22+000 și legătura la Autostrada A3 (2,4 km)
* Proiectare și execuție Rețeaua de infrastructură integrate pentru zona orbitală București – Lărgire la 4 benzi DN 1A și măsuri de siguranță rutieră pentru sectorul cuprins între Centura București și intersecția cu șoseaua Chitila – Mogoșoaia
* Proiectare și execuție conexiunea proiectului Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea între strada Brașov și Terminal Tramvai 41 cu proiectul Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura București – Domnești.
De asemenea, Consiliul a mai aprobat demararea procedurilor de semnare a protocolelor de colaborare între CNAIR SA și
* UAT Mangalia, județul Constanța pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire a Municipiului Mangalia
* CJ Galați pentru elaborarea studiu de fezabilitate, realizarea documentației tehnice pentru Autorizația de Construire (PAC) și obținerea Autorizației de Construire (AC) pentru obiectivul de investiții Drum de legătură între DN 25 și Drumul Expres Brăila – Focșani.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2022