Patru noi proiecte de investiții din Cluj au obținut finanțare europeană nerambursabilă.
Depuse spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, cele patru proiecte nou câștigate au o valoare totală însumată de 46.063.311 lei, din care asistența financiară nerambursabilă solicitată este în cuantum de 41.835.181 lei, iar 4.228.129 lei reprezintă contribuția proprie a forului administrativ județean.
Aceste proiecte vizează extinderea, modernizarea, reabilitarea și dotarea Ambulatoriilor a două instituții medicale subordonate forului administrativ județean, și anume Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră că lucrările de modernizare propuse, alături de echipamentele și aparatele de ultimă generație ce vor fi achiziționate vor contribui la creșterea calității actului medical și asigurarea unui diagnostic și tratament de înaltă calitate, salvând astfel mii de vieți.
Mai mult decât atât, din totalul celor 36 de proiecte depuse spre finanțare în ultimii doi ani, reușita este de 100%, toate proiectele fiind declarate câștigătoare.
Pentru Spitalul Clinic de Recuperare vor fi achiziționate mai multe tipuri de echipamente. Totodată, la nivelul Spitalului de Recuperare se vor efectua lucrări ce vizează supraetajarea, extinderea, reamenajarea și modernizarea Corpului C13 M – Laboratoare, schimbarea destinației în Ambulatoriu adulți, Ambulatoriu copii, un compartiment de Medicină Hiperbară și spații pentru Arhivă. Se vor crea noi spații atât pentru decongestionarea funcțiunilor existente la parter și etajul 1 din clădirea principală a spitalului, pentru asigurarea funcționării în bune condiții, cât și pentru o mai bună distribuire a fluxurilor de la nivelul spitalului. În consecință, noile spații vor asigura o funcționare corespunzătoare a ambulatoriului integrat, într-un spațiu modern, orientat către confortul pacienților și calitatea actului medical.
Lucrările de investiții care se vor derula în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase vor urmări sporirea configurației și a suprafeței spațiilor medicale utile. Concret, va avea loc extinderea, reabilitarea și modernizarea Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie; reabilitarea structurii „Spitalizare de zi copii”, precum și reabilitarea și modernizarea structurii „Spitalizare de zi adulți”. De asemenea, se va asigura reabilitarea și modernizarea cabinetelor și a structurii Spital de zi – chirurgie generală și chirurgie vasculară, crearea Centrului Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă (CICAMI), dar și reabilitarea termică a anvelopei clădirii situate pe Calea Moților nr. 19.
Citiți și:


