Oferte locuri de munca top

CJ Arad finanteaza proiectele PNDL, ramase fara bani de la minister

Intrucât au fost epuizate creditele bugetare alocate Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru anul în curs, Consiliul Județean Arad a alocat din excedentul bugetar sumele necesare continuării lucrărilor pe cele patru șantiere ale proiectelor finanțate prin PNDL.

Este vorba despre construirea Spitalului de Psihiatrie (Căpâlnaș) și a secției de Oncologie (municipiul Arad), respectiv modernizarea drumurilor județene Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor și Sânmartin-Olari-Caporal Alexa.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis o adresă de informare către administrațiile locale, conform căreia creditele bugetare alocate Programului Național de Dezvoltare Locală pentru anul în curs au fost epuizate.

Potrivit legii, administrațiile locale au posibilitatea să deconteze bunurile achiziționate, serviciile prestate, lucrările executate din surse proprii, urmând ca sumele să fie recuperate ulterior de la Guvern, după rectificarea bugetară.

”Datorită gestionării raționale a banului public, am evitat sistarea lucrărilor la proiectele finanțate prin PNDL, cum s-a întâmplat în cazul altor administrații din țară”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

În vederea respectării contractelor de execuție a lucrărilor, Consiliul Județean Arad a alocat din excedentul anilor precedenți următoarele sume: * 6.000.000 lei pentru Spitalul de Psihiatrie,

* 3.000.000 lei pentru Secția de Oncologie,

* 4.760.000 pentru modernizarea DJ Sânmartin-Olari-Caporal Alexa,

* 5.950.000 pentru modernizarea DJ Bârsa-Moneasa-limită județ Bihor.

Consiliul Județean Arad a alocat fonduri pentru continuarea lucrărilor, urmând să le recupereze de la Minister. Banii recuperați vor fi direcționați ulterior spre alte investiții.

Cele patru proiecte ale Consiliului Județean Arad, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, sunt în fază avansată de execuție.

La ambele spitale se lucrează la finisaje interioare, zugrăveli lavabile, montare covor PVC și tâmplărie (uși și ferestre).

Pe șantierele celor două drumuri județene se finalizează așternerea stratului de uzură, se lucrează la amenajarea accesului la proprietăți, a drumurilor laterale, respectiv a șanțurile și rigolelor.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus