Solplanet x AeroFix

CIROM: Industria cimentului aşteaptă reluarea investiţiilor publice

Mihai Rohan, preşedintele CIROM

Mihai Rohan, preşedintele CIROM

Industria cimentului a înregistrat în primele 9 luni ale anului curent o creştere de 5,6% a vânzărilor. Aceasta în contextul condiţiilor meteorologice bune din primul trimestru şi a unui avans în construcţiile rezidenţiale şi nonrezidenţiale private, ne-a declarat Mihai Rohan, preşedintele Patronatului din industria cimentului şi altor produse minerale pentru construcţii (CIROM).
Pe de altă parte, sectorul de construcţii a suferit anul acesta de subfinanţare . Reducerea masivă a investiţiilor publice, în special a celor de infrastructură majoră a condus la o scădere a lucrărilor inginereşti cu peste 28%. “Este fără precedent ca într-un an electoral să se întâmple astfel de fenomene. Este necesară plata lucrărilor efectuate de constructori, pentru a evita intrarea forţată a acestora în insolvenţă, precum şi returnarea la timp a TVA”, afirmă domnul Rohan.
În continuare, sectorul construcţiilor aşteaptă prioritizarea investiţiilor din Master Planul General de Transport şi demararea celor care au asigurată finanţarea.
În opinia preşedintelui CIROM, este nevoie de o planificare multianuală (cel puţin trei ani) a investiţiilor majore şi asigurarea finanţării prin atragerea a cât mai multor fonduri europene.
De asemenea, este necesară implementarea de urgenţă a noii directive europene privind achiziţiile publice, simplificarea procedurilor, debirocratizarea şi renunţarea la conceptul ”ofertei celei mai ieftine” în achiziţiile publice, adaugă domnul Rohan.
Nu în ultimul rând, producătorii de ciment aşteaptă reducerea taxei ’’pe stâlp’’ (n.r. taxa pentru construcţii speciale) de la 1,5 % la valori suportabile (0,1 -0,5%), pentru a nu descuraja investiţiile.
Astfel, sectorul de construcţii poate fi un motor de creştere economică, el având o forţă de multiplicare puternică în economie, subliniază domnul Rohan.
În urma schimbărilor politice de la Cotroceni, preşedintele CIROM speră să înceteze disensiunile politice, să se instaleze un climat de stabilitate, iar guvernanţii să ia acele măsuri menite să lanseze economia şi să creeze locuri de muncă.

Sus