Solplanet x AeroFix

Circulatia pe Valea Oltului va fi inchisa timp de o luna pentru lucrari la autostrada

Timp de o lună circulația pe Valea Oltului va fi închisă pe timpul zilei, din cauza activităților legate de construirea unui lot din autostrada A1 Sibiu – Pitești, activități ce presupun defrișări în zonă.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic, întrucât ar pune în pericol viața celor care trec prin zonă.

Astfel, circulația va fi închisă din 8 iulie până pe 9 august.

Vom circula de luna aceasta pe A0 București lotul Glina – Vidra

Totodată, ministrul Grindeanu a anunțat astăzi că pe ultimii kilometri ai Lotului 1 (Glina-Vidra) al A0 Sud va fi deschisă circulația luna aceasta.

În aceste condiții, se va putea circula la profil de autostradă de la intersecția cu DN6 până la A2 și mai departe spre Constanța, pe o lungime totală de peste 236 de km (lungimea Loturilor 1 și 2 ale A0 Sud: 33,23 km la care se adaugă lungimea A2: 202,8 km).

Pe Lotul 3 (Afumați – Pantelimon) al A0 Nord avansul este destul de bun pe primii kilometri.

Constructorul chinez a ajuns la un stadiu fizic de 10% pe întregul șantier, iar la nodul rutier cu DN2 este la un stadiu fizic de peste 18%.

Termenul contractual pentru finalizarea întregului lot (8,6 km) este anul 2025.

”Am stabilit să insiste anul acesta pe sectorul de 2,3 km care va asigura descărcarea traficului rutier în DN2. Dacă se menține ritmul, la sfârșitul acestui an, vom putea da în circulație încă 11 km! Astfel, se va circula la profil de autostradă între intersecțiile cu DN1, A3 și DN2, pe o lungime totală de 21 de km. Din păcate, constructorul grec de pe Lotul 3 (Bragadiru-Joița) A0 Sud nu a accelerat ritmul așa cum a promis. Aici, antreprenorul a decalat deja termenul din august în septembrie 2024”, a mai spus ministrul Grindeanu.

Însă, pentru a recupera întârzierile și pentru a respecta noul termen, constructorul trebuie să înceapă urgent să lucreze în șantier în mai multe schimburi.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iulie-august2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus