Oferte locuri de munca top

Circa 31 mil euro pentru extinderea unei retele de gaze

A fost depusă prima cerere de finanțare pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale în județul Prahova. Astfel, aproximativ 9000 de gospodării din 9 localități vor fi racordate la rețeaua de gaze.

CJ Prahova a depus recent cererea de finanțare pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic, în cadrul apelului destinat pregătirii proiectelor de infrastructură mare în domeniul distribuției și transportului gazelor naturale.

Prin acest proiect se va realiza o rețea nouă de distribuție a gazelor naturale, cu o funcționalitate inteligentă.
Obiectivul principal îl constituie creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale utilizate pentru realizarea serviciului comunitar de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populației, în special prin utilizarea tehnologiilor IT, pentru a sprijini provocările legate de cerere și de ofertă, precum și prin integrarea activităților de transport, distribuție și consum final.

Valoarea proiectului este de 150.989.246 de lei (aproximativ 31 milioane de euro).

Acest proiect va fi finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 8 – Sisteme Inteligente și Sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, Obiectivul specific 8.2 – Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus