Oferte locuri de munca top

Ciolos: Transport – de la vorbe la fapte

EPP_Congress_2187_(8096672652)

premierul Dacian Cioloş

Prioritatea Guvernului în ceea ce privește infrastructura de transport este de a accelera implementarea proiectelor agreate în Master Planul General de Transport, a spus Dacian Ciolos in prezentarea sustinuta azi in Parlament.

Aceasta presupune deblocarea de urgență a tuturor precondițiilor de demarare a proiectelor care nu sunt începute (de ex. exproprieri, studii, contracte) și execuția următoarelor proiecte cu finanțarea alocată pentru 2016 aflate în implementare sau gata de a fi lansate:

Nr. Crt. Denumire proiect

Valoare

mil lei

1 Autostrada Lugoj – Deva 348
2 Autostrada Sebeș – Turda 247
3 Autostrada Cp.Turzii – Ogra – Tg.Mureș 230
4 Autostrada Transilvania 449,8
  Total general 1274,8
Nr. Crt. Denumire proiect

Valoare

mil lei

1 Modernizare CF Sighișoara – Coșlariu – Simeria 542
2 Modernizare CF km. 614 – Gurasada – Simeria 348
3 Modernizarea căii ferate Brașov – Sighișoara 887
  Total general 1777
Nr. Crt. Denumire proiect

Valoare

mil lei

1 Magistrala M5: Dr. Taberei – Eroilor (11.5 km tunel + 10 stații) 588
2 Magistrala M4: Parc Bazilescu – Străulești (2.1 km tunel + 2 stații) 270
3 Magistrala M6: 1 Mai – Aeroport Henri Coandă *
  Total general 858
  Total infrastructură transport 3909,8

 * proiectul de magistrală M6 va putea fi introdus în buget la prima rectificare în funcție de termenele de finalizare a procesului de achiziție publică

Alocarea bugetară pe proiectele de infrastructură de transport va putea fi suplimentată printr-un mecanism deja convenit cu Ministerul Finanțelor Publice, în funcție de ritmul de derulare al lucrărilor. Astfel, Guvernul s-a asigurat că în condițiile devansării de lucrări sau a unui ritm mai alert de realizare, vor exista fondurile disponibile pentru a nu se ajunge la blocaje financiare. Mesajul este unul clar legat de prioritizarea lucrărilor de infrastructură – lucrări să fie, că resurse financiare există și vor fi alocate.

Investiții în dezvoltarea locală – depolitizare și obiectivizare a finanțării

Un element cheie al politicii guvernului este în general  impulsionarea investițiilor publice, ca factor de creștere economică și dezvoltare. Față de execuția bugetară estimată pe 2015, în care investițiile nu au reușit să depășească 4,7% PIB, în special din rațiuni de lipsă de proiecte finanțabile, pentru anul 2016 alocarea este de 5,1%, fiind bazată pe o capacitate sporită de impulsionare a proiectelor relevante, care să asigure o execuție totală a acestei linii importante de buget.

De remarcat faptul că pe lângă creșterile menționate mai sus, acest buget reușește să seteze o ambiție sporită în zona dezvoltării locale, unde alocarea pentru investiții este semnificativ mai mare (+2 mld RON) decât limitele bugetare pe care le-am primit ca propunere de la fostul guvern. Acest demers reprezintă de fapt intenția Guvernului actual de a nu mai avea două Românii, de a nu lăsa în urma pe nimeni, ci de a îmbina creșterea economică inteligentă cu o coeziune socială care să ne facă să ne simțim membrii aceleiași comunități. Prin urmare, avem o politică, dar și un buget care încearcă să unească, nu să dezbine.

Dincolo de asta, diferențiatorul în politica actualului Guvern și totodată angajamentul pe care acesta și-l asumă este prioritizarea obiectivă a proiectelor de investiții, în baza analizelor efectuate împreună cu Banca Mondială în ultimii doi ani și a criteriilor stabilite pentru asta. Dorim ca fondurile să ajungă acolo unde acestea sunt cu adevărat necesare, către acele persoane care au cu adevărat nevoie de ele. Cunoaștem nevoile, bine evidențiate în analizele menționate și știm că suntem obligați să facem ”mai mult cu mai puțin”. Tocmai de aceea, o fundamentare corectă, pragmatică și transparentă va sta la baza tuturor proiectelor finanțate din bugetul de stat, astfel încât, pe de o parte, să evităm finanțarea școlilor fără elevi sau a terenurilor de fotbal în pantă, și, pe de altă parte, să ne asigurăm că obiective de interes strategic (local, regional sau național) nu sunt neglijate.

 

Sus