Solplanet x AeroFix

Cine va largi la patru benzi DN19 catre Biharia

A fost desemnat constructorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire la patru benzi pe drumul național 19 (DN 19), la ieșirea din Oradea spre Biharia, în direcția Satu Mare.

Asta după ce au fost reevaluate ofertele, după cum a anunțat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul va fi realizat de asocierea de firme Asfamixt SRL (lider) și OPR Asfalt, valoarea investiției fiind de 36,63 milioane de lei, TVA inclus.

Durata de execuție a contractului este de nouă luni, din care trei luni sunt prevăzute pentru proiectare și avizare și șase luni pentru lucrările propriu-zise.

Ofertele au fost reevaluate în urma unei contestații la rezultatul anunțat în luna aprilie 2024. Licitația a fost câștigată de aceeași asociere.

„Ne propunem ca în următoarele trei luni să finalizăm proiectul tehnic, să obținem toate avizele. Vom începe cu relocarea utilităților, iar cel mai târziu în primăvară vom începe lucrările propriu-zise, ca din toamna anului viitor să se poată circula în condiții mai bune”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul prevede lărgirea drumului la patru benzi pe o distanță de 3,7 km, între pozițiile km 5+985 – km 9+731.

Practic, tronsonul începe de la benzinăria Socar, continuă spre sensul giratoriu din zona Supermarketului Remarkt/Jumbo, până la intersecția cu Varianta de ocolire Biharia, aflată în execuție.

Un proiect similar pe DN 79, înspre Arad, este în implementare.

Firma Dumexim va proiecta și va executa lucrările de lărgire la patru benzi pe un tronson de 1,6 kilometri, cuprins între Aeroportul Internațional Oradea și intersecția cu drumul către Livada de Bihor, unde va fi amenajat un sens giratoriu (aici se vor intersecta trei drumuri: DN 79, DC 77 spre Livada de Bihor și noua centură dintre Oradea și Nojorid).

Cele două proiecte sunt realizate în baza parteneriatului dintre Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu finanțare din fonduri europene.

Acestea completează investițiile în infrastructură derulate de Consiliul Județean Bihor în zona metropolitană a Municipiului Oradea, respectiv centurile Nojorid, Oșorhei, Sânmartin, și Sântandrei.

Președintele Consiliului Județean Bihor a făcut referiri și la execuția lucrărilor la Centura Biharia:

„Săptămâna viitoare vom semna contractul pentru relocarea unor magistrale de gaz ale Transgaz. Conform discuțiilor cu firma de construcții, în luna noiembrie a acestui an va fi deschis circulației brațul care ocolește localitate Biharia, centura propriu-zisă. Drumul de legătură cu Paleu va fi deschis în primăvara anului viitor. Deschiderea centurii Biharia va ușura tranzitul prin localitate, va asigura fluența circulației în zonă și va reduce numărul de accidente.”

Centura Biharia are o lungime de 5,6 kilometri, iar drumul de legătură dintre centură și localitatea Paleu, 3 kilometri. Lucrările, începute la sfârșitul lunii octombrie 2023, sunt executate de asocierea de firme Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group.

În aceeași zonă se va construi un nou pasaj suprateran, peste sensul giratoriu de lângă hypermarketul Remarkt. Lucrările ar putea începe cel târziu în primăvara anului viitor.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus