Solplanet x AeroFix

Cine va executa un contract rutier de peste 16 mil euro

Din cauza stării tehnice necorespunzătore a infrastructurii rutiere, în special a podurilor de pe un tronson de drum județean s-au impus lucrări de modernizare.

Valoarea totală a invetiției a fost estimată la peste 16 milioane de euro. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene.

Investiția vizează modernizarea și reabilitarea drumurilor județene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – traseul regional 2 – tronsonul Prahova – DJ 720 (km.15+500- km. 30+000), din județul Prahova.

Lucrările se vor desfășura pe raza localităților Florești și Filipeștii de Pădure, din județul Prahova, până la ieșirea spre județul Dâmbovița.

Noua statie de betoane, langa Bucuresti

Contractul de execuție a fost semnat între președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian  Dumitrescu, și reprezentanții Asocierii de firme SC Coni SRL (lider de asociere) – Hydrostroy AD (asociat).

Valorea proiectului este de 85.394.936,73 lei (inclusiv TVA), din care Consiliul Județean Prahova va acoperi cheltuielile neeligibile.

Durata de realizare a investiției este de 18 luni.

Conform indicatorilor tehnici aprobaţi, drumul va fi prevăzut cu trotuare, staţii pentru transportul public şi alveole construite / modernizate, parapete de protecţie, indicatoare rutiere pe consolă alimentate cu celule fotovoltaice, benzi rezonatoare, parcări.

Pe partea de scurgere a apelor, vor fi realizate / amenajate rigole, șanţuri, podeţe, guri de scurgere.

Podurile aflate la Filipeştii de Pădure peste râul Roşioara (km 20+070,50) şi la Floreşti peste râul Proviţa (km 24+366) şi peste râul Prahova (km 27+266,60), precum şi pasajul de cale ferată la km 29,314 (km CF 81 + 930), aflat tot în localitatea Floreşti, vor fi modernizate sau refăcute integral, după caz.

Amplu ansamblu mixt, in curs de autorizare in Capitala

Reabilitarea și modernizarea sectorului de drum precizat are în vedere, în primul rând, conectivitatea cu rețeaua TEN-T prin intermediul drumului european E 60 (DN 1).

Proiectul este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 „Îmbunătățirea Infrastructurii Rutiere De Importanță Regională”, Prioritatea de investiții 6.1. „Stimularea Mobilității Regionale Prin Conectarea Nodurilor Secundare Și Terțiare La Infrastructura Ten-T, Inclusiv a Nodurilor Multimodale”.

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022

Sus