Solplanet x AeroFix

Cine va consolida o cladire-monument istoric

Contractul pentru consolidarea, refuncționalizarea și mansardarea clădirii în care va funcționa viitoarea ”Casă a muzeelor”, construcţie realizată la începutul secolului XX, inclusă în lista monumentelor istorice din 2015, a fost semnat ieri. Clădirea, sediul fostei Chesturi de Poliție din Iași și locul în care a funcționat revista “Viața Românească”, se află în plin proces de reabilitare. Câștigătoarea contractului este Asocierea SC Iasicon SA – SC Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA.

Valoarea totală a proiectului este de 16.587.377 lei. Din valoarea totală a proiectului, cea a contractului de servicii de proiectare și execuție lucrări, inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului este de 2.749.826 lei, fără TVA. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

Din anul 2012 şi până în 2015, la clădirea din strada Vasile Alecsandri s-au efectuat lucrări de consolidare şi lucrări parțiale de reabilitare a instalaţiilor, în două etape de intervenţie, acestea fiind întrerupte însă în cursul anului 2015. În anul 2017, s-au actualizat soluţiile de intervenţie iar din 2018, aici se execută lucrări de reabilitare. Până acum, zidurile clădirii au fost restaurate iar șarpanta a fost înlocuită, în conformitate cu standardele de rezistență și stabilitate.

”Clădirea este finalizată în proporție de 90 la sută din punct de vedere structural, mai sunt câteva elemente, câteva camere care trebuie puse în siguranță din punct de vedere al structurii, de asemenea este necesară amenajarea curții interioare așa cum a stabilit proiectantul raportat la studiile istorice pe care le-a realizat. Sperăm ca în câteva luni să putem finaliza acest proiect”, a spus Gheorghe Băian, director tehnic al Iasicon SA.

Clădirea monument istoric are o suprafață totală de 3.988 metri pătrați.

Sursa de finanţare pentru acest proiect este Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020, Axa prioritara 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Printre expozițiile permanente ale viitoarei “Case a Muzeelor” se numără sala destinată primelor tipărituri, care va găzdui o colecție de cărți vechi și proiecții video, o sală a alfabetului, unde vor fi expuse documente în care va putea fi observată tranziția de la slovele chirilice la caracterele latine și Sala “Dacia Literară”.

 

 

 

Citiți și:

Cladire mixta cu 12 niveluri, autorizata

Zeci de apartamente, in curs de autorizare la malul marii

Doua proiecte rezidentiale, in curs de aprobare

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus