Solplanet x AeroFix

Cinci poduri vor fi construite cu bani de la bugetul de stat

Cinci poduri vor fi construite de către două asocieri de firme din Sibiu și Cluj, cu finanțare de la bugetul de stat, prin Programul „Anghel Saligny”.

Au fost încheiate licitațiile pentru atribuirea contractelor de proiectare și execuția celor cinci poduri, aflate într-o stare avansată de degradare, unele fiind realizate din fier și lemn.

Prin investiția derulată de Consiliul Județean Sibiu, podurile vor avea structuri din oțel și beton, inclusiv trotuare și balustrade pentru pietoni.

Asocierea de firme condusă de Prodial SRL Sibiu, formată din Pod – Proiect SRL și Total NSA AG Construct, a câștigat contractele de proiectare și execuție lucrări pentru trei poduri amplasate astfel:

* DJ 104E (km. 3) Șomartin – Arpașu de Jos, la valoarea de 3.464.149 lei, fără TVA;

* DJ 105H Arpașu de Sus, la valoarea de 4.381.035 lei, fără TVA;

* În centrul localității Sadu, la valoarea de 4.270.398 lei, fara TVA.

Alte două poduri vor fi proiectate și construite de asocierea Dacia Faber SRL (lider) și Cadsil SRL, ambele din Cluj:

* DJ 104F, între Săcădate și Nou Român, la valoarea de 6.228.956 lei, fără TVA;

* DJ 104E (km. 4) Șomartin – Arpașu de Jos, la valoarea de 1.170.532 lei, fără TVA.

Strada dintr-un municipiu, supralargita cu aproape 9 mil euro

Potrivit documentației de licitație, prestatorii au obligația de a realiza proiectele tehnice în maximum 4 luni, în timp ce lucrările de construire au termene de execuție cuprinse între 12 și 18 luni.

„Valoarea cumulată a celor cinci poduri depășește 19,5 milioane de lei, sumă care, la prima vedere, poate fi mică, însă beneficiile directe asupra comunităților pe care le deservesc sunt foarte mari”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus