Urmează să fie modificată o prevedere a Codului Fiscal, intrată în vigoare din luna ianuarie 2021, ce afectează tranzacțiile realizate cu firme din state non-UE, cum este Turcia.
Conform prevederii în vigoare, cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu persoane juridice situate în jurisdicții necooperante în scop fiscal sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit.
Statele în cauză sunt incluse în anexa I și/sau anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Modificarea propusă de Ministerul Finanțelor va viza eliminarea prevederii conform căreia statele incluse în anexa II vor fi considerate drept jurisdicții necooperante în scopuri fiscale.
Măsura vine să clarifice, în acest sens, inclusiv tratamentul fiscal aplicat tranzacțiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021. Anexa 2 cuprinde, printre altele, următoarele state: Turcia, Iordania, Tailanda, Australia, Maroc.
Soluția legislativă a fost făcută în contextul în care Turcia este printre primii parteneri comerciali non-UE ai României, atât prin valoarea investițiilor, cât și prin numărul mare de locuri de muncă create de firmele turcești care activează în România, iar Codul fiscal îngreuna tranzacțiile între firmele din România și Turcia.
În acest sens, săptămâna trecută au avut loc discuții între ministrul Finanțelor și doamna Füsun Aramaz, ambasador al Republicii Turcia în România, pentru remedierea acestei probleme.
În baza informațiilor disponibile până acum, niciun alt stat membru nu a adoptat măsuri similare împotriva jurisdicțiilor incluse în anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, conform Ministerului Finanțelor.
Prin noțiunea de jurisdicții necooperante se face referire doar la țările din anexa I a Listei UE privind jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fiind vorba despre: Samoa Americană, Anguilla, Barbados, Fiji, Guam, Palau, Panama, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane, Vanuatu, Seychelles.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020