Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 44% dintre analiștii financiari participanți la cel mai recent sondaj realizat de Asociația CFA România anticipează o scădere în următoarele 12 luni, în timp ce 33% prognozează o stagnare. De asemenea, 72% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 28% că sunt corect evaluate.
Potrivit aceleiași surse, participanții spun că, din cele cinci riscuri principale la care este supusă economia României, anul viitor, trei sunt economice, iar două nu sunt din sfera economică.
Astfel, participanții consideră că principalul risc pentru pentru anul viitor este reprezentat de modificări în politică fiscală. Acesta este urmat de riscul de intrare în recesiune a economiei românești.
Pe locul trei se situează, un risc non-economic – riscul de dezinformare. Apoi următoarele două sunt sustenabilitatea datoriei publice și riscul de conflicte armate între state.
De asemenea, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna octombrie, cu 4,8 puncte până la valoarea de 44,9 puncte.
Această situație s-a datorat în special majorării, cu 7,3 puncte a componentei de anticipație a indicatorului, în timp ce componenta de condiții curente s-a menținut relativ constantă.
“Principalele riscuri anticipate de respondenți pentru 2025 sunt atât economice – majorarea taxelor și recesiune, cât și non-economice, în această categorie intrând dezinformarea și conflictele armate. Economia performa în acest an sub pontențial, iar anul viitor va continua să decelereze”, a spus Adrian Codirlașu, CFA – președinte al Asociației CFA România.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2025) s-a redus ușor comparativ cu exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 4,72%.
În același timp, în jur de 33% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni, iar aproximativ 39% anticipează o stabilitate a acestui indicator.
În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, în jur de 72% dintre participanți prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare.
Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de șase luni este de 5,0627 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0964 lei pentru un euro.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru acest an s-a majorat la valoarea medie a anticipațiilor de 7,8% din PIB. Pentru anul viitor, acesta este estimat să se reducă la valoarea de 6,5%.
Anticipațiile de creștere economică pentru anul curent au continuat să se reducă față de exercițiile anterioare și se situează la valoarea de 1,6%.
Pentru anul viitor, economia este anticipată să decelereze la o rată de creștere a PIB real de 1,4%, existând, printre participanții la sondaj, și opinii de recesiune.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 57% în următoarele 12 luni.
Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 13 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească).
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024