Noi certificate negative au fost emise de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru nerespectarea termenelor prevăzute de prestare a serviciilor.
În contractele respective înregistrarea sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară s-a făcut cu întârziere.
Pentru întârzieri ANCPI a perceput penalități.
Contractul subsecvent aferent UAT Blăgești din județul Bacău
ANCPI a emis un certificat negativ pentru asocierea Geosilva SRL(lider) – EKD Software SRL, considerând că acest contract a fost îndeplinit corespunzător din punct de vederea cantitati, calitativ dar nu în termenul stabilit.
Este vorba de contractul subsecvent aferent UAT Blăgești din județul Bacău – Lot 4. Valoarea acestuia este de 739.672 lei fără TVA.
Contractul a fost semnat la 17 septembrie 2019, iar serviciile ar fi trebuit finalizate până la 1 februarie 2022.
Pentru o parte din servicii s-a depășit termenul prevăzut în graficul de prestare a serviciilor:
* Livrarea 2 – Documente tehnice ale cadastrului – copie spre publicare, UAT Blăgești, județul Bacău
Ca urmare a depășirii termenelor contractuale asumate, s-au aplicat penalități pentru 413 zile de întârziere, în valoare totală de 72.877 lei. Prestatorul nu s-a conformat obligației de plată privind contravaloarea penalităților în termenul și condițiile notificării ANCPI, iar debitul înregistrat de Prestator în contabilitatea ANCPI, constând în penalități rezultate din îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor privind Livrarea nr. 2 face obiectul unui dosar aflat pe rolul Tribunalului București.
* Livrarea 3 – Documente tehnice ale cadastrului – copie finală, UAT Blăgești, județul Bacău
Ca urmare a depășirii termenelor contractuale asumate, au fost calculate penalități pentru 125 zile de întârziere, în valoare de 11.095 lei, ce au fost deduse din valoarea Livrării 3.
În 4 UAT- uri din județele Covasna și Sibiu
ANCPI a avut probleme și în cadrul contractului subsecvent Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor situate în 4 UAT- uri din județele Covasna și Sibiu, atribuit în baza Acordului – cadru nr. 24239/03.10.2017 pentru Lot 7.
Contratul a fost semnat între ANCPI și Cornel & Cornel Topoexim SRL în luna decembrie 2019 la o valoare de 329.297 lei fără TVA.
Pentru o parte din servicii s-a depășit termenul prevăzut în graficul de prestare a
serviciilor, așa că autoritatea contractantă a emis un certificat negativ pentru antreprenor.
Este vorba despre Livrarea 2 UAT Malnaș – Proces-verbal de acceptanță nr. 20189/13.04.2022.
Ca urmare a depășirii termenului contractual asumat, pentru cele 247 de zile de întârziere s-au aplicat penalități de întârziere în valoare totală de 15.479 lei. Cuantumul total al penalităților a fost încasat conform extrasului ANCPI din data de 6 mai 2022.