Oferte locuri de munca top

Centura Timisoara Vest: traseu avizat

Traseul pentru Varianta de Ocolire Timișoara Vest a fost avizat. Dintre cele cele patru variante propuse inițial, varianta 1 a fost aprobată de către Comisia Tehnico-Economică a CNAIR.

Varianta de traseu aprobată are o lungime de aproximativ 14 km și traversează unitățile administrativ teritoriale Timișoara, Săcălaz și Utvin.

Sunt prevăzute patru noduri rutiere:

* la intersecția cu DN 69 (Timișoara – Arad)

* la centura de ocolire Timișoara Nord

* la conexiunile cu DN 6 (Timișoara – Cenad), cu DN 59A (Timișoara – Jimbolia) și cu Timișoara printr-un drum de legătură.

Proiectul are ca scop construirea unei variante de ocolire a orașului din zona intersecției DN 69 (Timișoara – Arad), cu DJ 591 (unde se va lega cu varianta de ocolire Timișoara Sud, acum în construcție), ce va înconjura orașul prin vest, rezultând astfel închiderea inelului de centură a municipiului Timișoara.

De asemenea, VO Timișoara Vest va avea nouă lucrări de artă (poduri și pasaje).

În perioada următoare, vor avea loc și alte studii necesare pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate, contractul fiind derulat de societatea Search Corporation SRL. Valoarea contractului este de 3.658.195 lei fără TVA, iar SF-ul ar trebui să fie finalizat până în luna ianuarie 2022.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

 

Sus