Lucrările la Centura de ocolire Sud Craiova au fost întârziate din cauză că antreprenorul nu a respectat termenele de execuție.
Anul trecut, ritmul de realizare a lucrărilor a avansat foarte puțin, numărul utilajelor și al lucrătorilor mobilizați în teren nefiind pe măsura obiectivului de investiții.
Centura de ocolire Sud Craiova, D56 – D55 – DN 6 era realizată în procent de 7,5% la începutul lunii martie a.c.
CNAIR SA, prin DRDP Craiova, a emis antreprenorului italian Rizzani de Eccher SpA
un certificat negativ intermediar pentru întârzieri în derularea contractului constatate în perioada de referință de 90 zile.
Acest document a fost emis ca urmare a solicitării supervizorului Irimat Cons SRL, care a constatat un ritm nesatisfăcător al execuției lucrărilor, nefiind asigurate resursele necesare conform Programului de execuție, mobilizare deficitară a formațiilor de lucru și a utilajelor necesare pentru executarea lucrărilor.
Constructorul a invocat predarea amplasamentului pe tronsoane. Autorizația de construire inițială a fost emisă pe o lungime de circa 7 km din cei 9,8 km, iar ulterior în luna decembrie 2022 a fost obținută și a doua autorizație de construire pentru restul de traseu, excepție făcând zona de intersecție a Centurii cu DN55 (Craiova – Bechet – Malu Mare) unde va fi necesară emiterea unei a treia autorizații de construire.
Oficialii Ministerului Transporturilor precizează faptul că antreprenorul a avut acces pe întreg sectorul, exproprierile fiind finalizate, neputând executa lucrări definitive pe zonele unde nu există autorizație de construire.
În conformitate cu clauzele contractuale, durata de execuție este de 15 luni de la data emiterii ordinului de începere execuție lucrări (3 mai 2022), adică până pe 2 august 2023.
Până în prezent, CNAIR SA nu a încheiat act adițional pentru extensie de termen, deși antreprenorul a solicitat acest act.
CA DE OBICEI CNAIR FACE LUCRURI PE JUMATATE