Două contracte de finanțare pentru proiecte rutiere cu valoare totală de peste 170 milioane lei au fost modificate.
Astfel, CNAIR a anunțat modificări pentru Autostrada București- Brașov și pentru completarea studiilor de fezabilitate a două reabilitări de poduri.
Pentru proiectul ”Autostrada București-Brașov, secțiunea București-Ploiești, sector 1, km 0+000-km 3+325; Nod Centura București km 6+500 și Nod Moara Vlăsiei km 19+500” au intervenit modificări.
CNAIR anunță că valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 170.691.147 lei. Din aceasta, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul de Coeziune, în procent de 85%, este de 121.004.518 lei, iar valoarea cofinanțării, în procent de 15%, este de 21.353.738 lei.
Alt proiect vizat este ”Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Reabilitarea Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680 și Reabilitarea Podului de la Cernavodă situat pe Autostrada A2, km 157+600 și Elaborarea Documentației Suport pentru Cererea de Finanțare”.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 44.668 lei, față de valoarea aprobată inițial, de 49.623 lei.
Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul de Coeziune, în procent de 85%, este de 31.906 lei, iar valoarea cofinanțării, în procent de 15%, este de 5.630 lei.
Citiți și:
A fost autorizata prima faza a unui amplu proiect rezidential
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/oct 2019