Oferte locuri de munca top

Ce proiecte legislative vor sa respinga deputatii

Deputații se pregătesc să respingă mai multe proiecte de Lege care ar influența activitatea în sectorul construcțiilor. Aceasta după ce Comisiile sesizate în fond au emis rapoarte negative, cu propunere de respingere în plenul Camerei Deputaților. Rapoartele de respingere au fost elaborate, în general, de Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, precum și de către Comisia juridică, de disciplină și imunități.


Construcțiile sub 10 mp au nevoie de autorizație

Senatorii se pregătesc să respingă proiectul de Lege care ar permite executarea de construcții pe suprafețe de până la 10 mp fără autorizație, după ce raportul comun al comisiilor sesizate în fond a propus respingerea în plen. Deputații consideră că această măsură ar conduce la executarea unor construcții fără a ține seama de prevederile urbanistice ale zonei sau de regimul tehnic, economic și juridic al imobilului.

Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatul Andrei-Valentin Sava. Totuși, nu doar Comisiile din Camera Deputaților au privit cu neîncrederea propunerea deputatului PSD, ci și Senatul, care a respins actul normativ în ședința din 20 septembrie 2016, și Guvernul Grindeanu, care a anunțat că nu susține actul normativ.


Nu și pentru modificarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare
Deputații se pregătesc să mai respingă o altă propunere legislativă, deja votată negativ de senatori, care ar fi eliminat condiția ce prevede ca înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară să fie făcută doar în baza unor acte încheiate de către un notar public din România.

Așadar, dacă propunerea ar fi trecut, aceste acte ar fi putut fi încheiate și în alte țări, precum cele care au aderat la Covenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine sau cele cu care România are încheiate acorduri.

„Statul garantează dreptul de proprietate și asigură securitatea juridică a transferului dreptului de proprietate. Prin încheierea numai în formă autentică, de către notarul public, a actelor juridice prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se disting drepturi reale imobiliare, statul asigură apărarea nu doar circuitului juridic civil, ci și a securității naționale și a ordinii de drept. Crearea posibilităților notarilor din alte state de a instrumenta acte juridice privind dreptul de proprietate, duce la imposibilitatea statului român de a garanta atât acest drept fundamental, cât și siguranța circuitului civil”, era unul dintre motivele pentru care cele două Comisii doreau respingerea proiectului de Lege.

Legea a fost inițiată de cinci deputați și un senator UDMR. Dacă pe 18 noiembrie 2015 Senatul respingea propunerea legislativă, Camera Deputaților vota retrimiterea în Comisii pe 14 februarie 2017. Între timp, Guvernul Grindeanu a anunțat, la rândul său, că nu susține propunerea legislativă.


Fără despăgubiri pentru cei afectaţi de construcţia infrastructurii de transport
Deputații se pregătesc să respingă un proiect de lege care propune acordarea de despăgubiri persoanelor a căror sănătate a fost afectate, precum și proprietarilor de imobile pentru degradarea acestora, în urma lucrărilor de construcție a infrastructurii de transport.

Nivelul despăgubirilor propuse este în cuantum de 90% din cheltuielile efectuate pentru tratament medical preventiv sau profilactic, după caz, pentru bolile provocate de depășirea limitelor maxime admise pentru noxe și zgomot. Totodată, cuantumul ar fi de 80% din valoarea evaluată a pagubelor rezultate din activitatea de construcție a infrastructurii de transport asupra imobilelor afectate.

„Proiectul de Lege are prevederi imprecise, s-au identificat dificultăți în aplicarea măsurilor de despăgubire și, de asemenea, lipsesc reglementări clare de identificare a acestor despăgubiri”, arată raportul comun al Comisiilor sesizate în fond.

Cu toate acestea, în urmă cu opt ani, pe 2 noiembrie 2009, Senatul adopta proiectul de Lege și-l înainta colegilor deputați pentru dezbatere. Actul normativ a fost inițiat de patru senatori, câte unul din partea PD-L și PSD, precum și doi din partea UDMR.


Asociatiile de proprietari nu vor putea angaja pe bază de convenţii civile
În ședința din 22 decembrie 2016, senatorii adoptau proiectul de Lege care le-ar fi acordat asociațiilor de proprietari posibilitatea de a încheia convenții civile, în baza noului Cod Civil, altele decât contractele de muncă reglementate de Codul Muncii, pentru efectuarea activităților care sunt în sarcina asociației de proprietari (administrare, întreținere, investiții, reparații și alte activități administrative asupra proprietății comune).

Deputații consideră că intenția de reglementarea nu este clară, nerezultând care ar fi obiectul unor astfel de convenții civile. Ba mai mult, susțin deputații din Comisiile sesizate în fond, Codul Fiscal menționează că angajații sau oricare altă persoană legată de un angajator printr-un contract individual de muncă sau prin alt instrument juridic care creează un raport angajator-angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului, nu acționează de o manieră independentă. Pe cale de consecință, dacă prestarea serviciilor este realizată în mod sistematic, regulat, persoana fizică dobândește calitatea de profesionist, potrivit Codului Civil și are obligația să se autorizeze.


Diriginții de șantier, responsabili 10 ani de la recepția finală
Comisia pentru industrii și servicii a propus respingerea proiectului de lege care i-ar face pe diriginții de șantier, alături de comisiile de recepție, responsabili pentru orice neregulă constată de investitori sau de orice altă persoană interesată, timp de 10 ani de la recepția finală sau de la darea în exploatare.

Deputații din Comisie consideră că aceste aspecte sunt deja reglementate în cuprinsul Legii nr. 10 din 1995 privind calitatea în construcții. Astfel, adoptarea proiectului de Lege ar fi în dezacord cu normele de tehnică legislativă, care interzic instituirea acelorași reglementări în mai multe acte normative distincte.

Cu toate aceastea, Senatul fie a încălcat aceste norme, fie nu le cunoaște, deoarece, în ședința din 22 decembrie 2016, Camera Superioară a Parlamentului adopta proiectul de Lege.

Proiectul de act normativ a fost inițiat de 25 de deputați, dintre care 24 din PSD, grupul parlamentar majoritar, și unul neafiliat. Guvernul Grindeanu a anunțat că nu susține proiectul de Lege.


Fără măsuri naționaliste pentru cumpărarea de teren agricol
Pe 1 noiembrie 2016 Senatul adopta proiectul de Lege care ar fi stabilit o serie de interdicții și condiții suplimentare pentru cetățenii străini care doresc să achiziționeze teren agricol. Între timp, Guvernul Grideanu anunțat public că nu susține inițiativa legislativă și, în consecință, a emis un punct de vedere negativ.

Chiar și adoptat de colegii senatori, deputații din Comisiile sesizate în fond consideră că actul normativ contravine prevederilor din Acordul de aderare la Uniunea Europeană. Prin urmare, deputații vor vota, cel mai probabil, împotriva proiectului de Lege inițiat de trei senatori neafiliați, printre care și fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.


Alimentarea cu energie termică, analizată de deputați, tot cu propunere de respingere
În ședința din finalul anului trecut, 22 decembrie 2016, Senatul adopta proiectul de Lege care ar fi eliminat, pentru imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, obligativitatea montării de repartitoare individuale de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte, dacă utilizarea contoarelor individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor.

Cu toate acestea, Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților consideră că măsura contravine legislației comunitare și, mai exact, încalcă Directiva 2012/27/UE, prin care s-a stabilit că montarea repartitoarelor este obligatorie.

Proiectul de Lege a fost inițiat de deputatul neafiliat Daniel Vasile Oajdea.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

 


Etichete:
Sus