Oferte locuri de munca top

Ce au votat azi 166 deputati

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 5 septembrie, proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor (PH CD 50/2018) (166 voturi pentru, 100 împotrivă).

Modificarea Regulamentului prevede sancționarea deputaților care tulbură activitatea Parlamentului, inclusiv cu suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activitățile forului legislativ, pentru o perioadă cuprinsă între două și treizeci de zile lucrătoare.

Au fost respinse:

1.Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor privind verificarea modului prin care autorităţile statului român au pus în aplicare prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane (PH CD 51/2018) (122 voturi pentru, 137 împotrivă, 2 abțineri);

2.Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă privind reprimarea protestului paşnic antiguvernamental desfăşurat în Bucureşti, Piaţa Victoriei, în data de 10 august 2018 (PH CD 52/2018) (119 voturi pentru, 137 împotrivă, 2 abțineri).

La ședința plenară de miercuri, 5 septembrie, a fost depusă moțiunea simplă a PNL intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești”, la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan.

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.6/sept 2018

Sus