Solplanet x AeroFix

Cati bani vor fi alocati pentru proiectele PNDL

Continuarea finanţării lucrărilor în curs de execuţie pentru proiectelede investiții din cadrul programelor pe PNDL1 şi PNDL2 reprezintă una dintre problemele stringente pe care trebuie să le rezolve de urgență guvernanții.

În prezent sunt şantiere în peste 1.500 de comune, stopate ca urmare a sistării finanţărilor, a spus Mariana Gâju, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România.

Sunt facturi neachitate din luna septembrie. Companiile care execută lucrări în cadrul acestor programe guvernamentale au probleme din cauza neîncasării banilor.

Promisiunea premierului Orban a fost că până la sfârşitul anului se vor achita absolut toate facturile restante pe PNDL, urmând ca anul viitor să se discute, eventual, şi despre un PNDL 3 în ceea ce priveşte alimentarea cu gaz, a menţionat vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Adrian Nica, după întâlnirea pe care premierul Ludovic Orban a avut-o, luni cu 28 de primari de comune.

Rectificare bugetară, așa cum arată proiectul de Ordonanță publicat astăzi, prevede diminuarea cheltuielilor bugetului general consolidat cu suma de 2,09 miliarde de lei. Deficitul bugetar estimat pe anul 2019  reprezintă 4,3% din PIB.

Rectificarea prevede alocarea sumelor necesare pentru derularea proiectelor de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Suma suplimentară pentru PNDL este de 1,8 miliarde lei.

Majorări la rectificarea bugetară

Proiectul de rectificare prevede majorări pentru unii ordonatori principali de credite ai bugetului de stat.

Creditele bugetare vor fi suplimentate astfel:

* Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Rectificarea propune asigurarea suplimentară a 1.800 milioane lei pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, precum și pentru derularea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă (+10 milioane lei) .

Totuși, vor fi reduceri la alte naturi de cheltuieli în funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului al anumitor proiecte/programe.  Astfel, s-au identificat economii în principal la transferuri între unități ale administrației publice (-45,3 milioane lei) și bunuri și servicii (-1 milion lei).

* Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale va primi:

+ 650 milioane lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului,

+ 250 milioane lei Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

* Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

Se propune asigurarea fondurilor necesare pentru derularea programelor de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii START-UP NATION România (+300 milioane lei). S-au identificat economii la cheltuieli de personal (-1 milion lei).

* Ministerul Finanțelor Publice

Se propune asigurarea suplimentară a 279 milioane lei pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare.

* Ministerul Muncii și Justiției Sociale

– majorarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 1.975,9 milioane lei

* Ministerul Sănătății

– suplimentarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate  cu 3.125,2 milioane lei;

Diminuări ale creditelorâe bugetare ale ordonatorilor principali de credite

* Ministerul Transporturilor: -1.084,2 milioane lei per sold.

Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere gradul de execuție a cheltuielilor, precum și necesarul estimat a se plăti până la finele anului.

S-au identificat economii în principal la:

– proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (-1.300 milioane lei la propunerea ministerului),

– transferuri către instituții publice, pentru întreținerea infrastructurii feroviare și întreținerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere (-200 milioane lei),

– proiectele de investiții finanțate din fonduri rambursabile (-57,4 milioane lei),

– cheltuieli de personal (-1,0 milioane lei),

– dobânzi (-2,6 milioane lei) și rambursări de credite (-5,0 milioane lei).

S-au alocat fonduri pentru decontarea facilităților și gratuităților de care beneficiază diferite categorii sociale (185,4 milioane lei) și pentru finalizarea proiectelor ISPA;

* Ministerul Educației Naționale: -2.080,0 milioane lei, reprezentând în   principal economii la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă. Ministerul a propus reducerea sumelor alocate proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă.

Totodată, pentru învățământul universitar prin rectificare se propune majorarea veniturilor proprii  și a cheltuielilor din acestea  cu suma de 129 milioane lei, pentru cheltuieli de personal și pentru realizarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

* Ministerul Afacerilor Interne: -1.187,8 milioane lei, per sold. Diminuarea propusă de către minister este în principal de la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă avându-se în vedere gradul de execuție a cheltuielilor, precum și necesarul estimat a se plăti până la finele anului;

* Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: -1.065,9 milioane lei.

S-au identificat economii în principal la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020 (- 950,0 milioane lei la propunerea ministerului), transferuri între unități ale administrației publice (-100,0 milioane lei), bunuri și servicii (-15,0 milioane lei), cheltuieli de capital (-2,3 milioane lei) și împrumuturi (-1 milion lei). S-au asigurat fonduri pentru cheltuielile de personal (2,46 milioane lei).

* Ministerul Fondurilor Europene: -302,3 milioane lei.

Au fost identificate economii în principal la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (-302,5 milioane lei la propunerea ministerului), cheltuieli cu bunurile și serviciile (-0,5 milioane lei) și alte transferuri (-0,53 milioane lei). S-au asigurat sume pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești (+1,3 milioane lei).

* Secretariatul General al Guvernului: -227,5 milioane lei, per sold.

S-au identificat economii, în principal, la rambursări de credite, la dobânzi, la cheltuieli cu bunurile și serviciile, la alte transferuri, la subvenții, la cheltuieli de capital și la cheltuieli de personal.

În același timp s-au majorat cu 28 milioane lei alocațiile pentru susținerea cultelor religioase.

* Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale: -110,9 milioane lei.

S-au identificat economii  în principal  la active nefinanciare (-110,2 milioane lei) și la cheltuieli de personal (-0,9 milioane lei). S-au asigurat fonduri pentru plata cotizațiilor la organismele internaționale (+0,2 milioane lei).

Pentru anul 2019, veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 18.356,9 milioane lei. În acelși timp, cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 2.090,6 milioane lei.

Deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 16.266,3 milioane lei. Deficitul bugetar estimat pe anul 2019  reprezintă 4,3% din PIB.

 

 

 

Citiți și:

1300 apartamente in aprobare, 600 in plan si 300 in executie

Un producator local va construi spatii de peste 54 mii mp sc

Cine va realiza lucrari de peste 50 mil euro pe un drum national

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus