Construcțiile inginerești continuă să susțină sectorul, înregistrând creșteri importante ale volumului de lucrări. După o ușoară scădere în luna septembrie comparativ cu luna august, volumul lucrărilor de construcții a revenit pe creștere în luna octombrie, după cum arată cele mai …
Citeste mai mult
Autostrada Bucuresti: deschiderea circulatiei pe lotul 1 Sud depinde de vreme
Deschiderea circulației pe Lotul1 Sud al Autostrăzii A0 București, între DN4 și DN5, depinde de evoluția vremii în următoarele săptămâni, susțin oficialii. Constructorul turc lucrează ”intens” pentru a permite, așa cum și-a asumat, darea în trafic împreună cu Lotul 2 …
Citeste mai mult
DX12 Craiova – Pitesti: Inca un tronson va fi dat in circulatie saptamana aceasta
Vom putea circula, începând din săptămâna aceasta, pe încă un tronson din primul drum expres din țară, iar până la finele anului viitor vom circula pe toți cei 121 km ai Drumului Expres Craiova – Pitești, dacă se menține ritmul …
Citeste mai mult
Iasi: Proiecte de 6,7 mld euro, prevazute pentru urmatorii zece ani
Peste 330 de proiecte de investiții, a căror valoare totală este de 6,7 miliarde de euro, sunt plănuite să fie realizate, în următorii zece ani, în municipiul Iași și zona metropolitană Iași. Primăria Municipiului Iași va iniția un proiect de …
Citeste mai mult
Sectorul 1: Contracte semnate pentru patru PUZ-uri
Contractele pentru realizarea a patru planuri urbanistice zonale (PUZ-uri), esențiale pentru creșterea standardului de viață al comunității locale din Sectorul 1, au fost semnate de către Primăria Sector 1. Acestea vizează zonele „Meteorologiei-Holban” (279,81 ha), „Colosseum” (185,30 ha), „Promenada Verde” …
Citeste mai mult
Autostrada Transilvania: Inca o sectiune va fi deschisa saptamana viitoare
Românii vor primi săptămâna viitoare un cadou de Crăciun din partea autorităților, deoarece o nouă secțiune din Autostrada Transilvania A3 va fi dată în trafic. Mai exact, circulația pe cei 15,7 km ai secțiunii Chețani – Câmpia Turzii va fi …
Citeste mai mult
Constructiile vor continua să fie cel mai dinamic sector si anul viitor
O creștere economică de 3,4% este estimată pentru anul 2024 în proiectul legii bugetului de stat. Această creștere ar urma să fie realizată cu contribuția mai multor factori, potrivit guvernanților. Astfel, Guvernul mizează pe efectul dezvoltării unor importante proiecte de …
Citeste mai mult
CNAIR: Principalele investitii planificate pentru perioada urmatoare
La nivelul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere se deruleaza un amplu program de constructie autostrazi/ reabilitare drumuri nationale/ constructie variante de ocolire. Potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2024, in perioada 2024 – 2027 se au …
Citeste mai mult
Salariile in constructii continua sa creasca
Salariul mediu brut în sectorul construcțiilor a continuat să crească în luna octombrie, după ce și în septembrie înregistrare o majorare ușoară. Astfel, a urcat până la 6.058 de lei, după cum arată cele mai noi date furnizate de Institutul …
Citeste mai mult
Guvernul promite fonduri mai mari pentru investitii in anul viitor
Fondurile alocate pentru investiții vor fi mai mari decât cele din 2023, ajungând la 7,2% din PIB. Bugetul pentru anul viitor va fi orientat spre dezvoltare, dar cu o importantă componentă economică, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Proiectul bugetului pentru …
Citeste mai mult

