Titularii autorizațiilor de înființare sau de licență în sectorul energiei electrice și termice vor avea o nouă obligație față de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Aceasta conform unui proiect de ordin al președintelui ANRE. Astfel, mai multe regulamente, …
Citeste mai mult
Mai multi inspectori vor controla instalatiile sub presiune, instalatiile de ridicat
Au intrat în vigoare noile modificări din cadrul legislației Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, ca urmare a publicării lor în Monitorul Oficial. Astfel, a fost schimbat regimul finanțării ISCIR, din finanțarea de …
Citeste mai mult
Peste 11 mil de euro pentru extinderea unui spital
Cu o investiție de peste 11 milioane de euro, echivalentul a circa 52 milioane de lei, va fi extins un spital din sudul țării. Proiectul urmează să fie finanțat de la bugetul de stat. Noul pavilion medical va fi integrat …
Citeste mai mult 
8.000 lei minim brut pentru un loc de munca inalt calificat
Noţiunea de „salariul minim brut lunar” în funcție de nivelul de calificare este prevăzută într-un nou proiect de act normativ elaborat de Ministerul Finanțelor. Acest proiect propune mai multe modificări pentru schema de ajutor de stat acordat întreprinderilor care creează, …
Citeste mai mult
Cum vor functiona ministerele fara ministri
O modalitate prin care ministerele, care nu sunt conduse de către miniștrii, să poată totuși să funcționeze a fost aprobată astăzi de Guvern, în regim de urgență. Actul normativ prevede că secretarul general al ministerului are rolul de a asigura …
Citeste mai mult
Finantarile pentru proiecte din timbrul monumentelor istorice, azi la Guvern
Finanțările nerambursabile din fondurile obținute prin aplicarea timbrului monumentelor istorice, propuse să fie acordate și pentru proiecte multianuale, se află pe agenda ședinței de astăzi a Guvernului. Conform proiectului de Hotărâre, finanțările nerambursabile vor fi acordate în urma unei selecții …
Citeste mai mult
Va creste cererea de experti tehnici
Cererea pentru experți tehnici este pe cale să crească în următoarea perioadă. Proiectul de lege care va duce la acest rezultat a fost aprobat de Camera Deputaților, cu 267 de voturi pentru, din 268 de deputați prezenți. Astfel, conducătorii instituţiilor …
Citeste mai mult
Ce se schimba pentru ajutoarele de stat acordate companiilor
Urmează să fie modificate mai multe prevederi privind ajutorul de la stat care se acordă întreprinderilor ce realizează o investiție inițială de minimum 4,5 milioane lei pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare, adresate atât pieţei interne cât şi …
Citeste mai mult
Conflictul legat de Lotul 3 al autostrazii Lugoj – Deva a ajuns in Parlament
Conflictul dintre constructorii spanioli ai Lotului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva și Ministerul Transporturilor a ajuns în Parlamentul României. Astăzi este programată o dezbatere la Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor privind situația contractului pentru execuția acestui …
Citeste mai mult
In loc de monument istoric, centru multifunctional
Încă 27 de corpuri ale unei fabrici monument istoric din Capitală au fost scoase din Lista monumentelor istorice. In luna martie, fabrica a mai pierdut statul de monument istoric pentru alte 34 de corpuri. Noile prevederi au devenit oficiale prin …
Citeste mai mult

