Noua conducere a Ministerului Lucrărilor Publice a luat la puricat PNDL-ul. În două săptămâni au fost verificate peste 3.000 de solicitări de plată pentru proiecte realizate prin PNDL – etapa I şi II. Corpul de control al Ministrului alături de …
Citeste mai mult
Ce se pregateste pentru facilitatile fiscale ale constructorilor
Având în vedere problemele cu care se confruntă sectorul construcțiilor legate de penuria de forță de muncă specializată, o măsură directă de a atrage muncitori a fost propusă de către mai mulți senatori și deputați. Propunerea legislativă vine în contexul …
Citeste mai mult
Cadastru: Termen nou pentru contractele de finantare
A intrat în vigoare un nou termen până la care pot fi prelungite contractele de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică, inițiate de către unitățile administrativ – teritoriale. Această prin publicarea în Monitorul Oficial a ordinului directorului general al Agenției …
Citeste mai mult
Cum se acceseaza fondurile din Programul Termoficare
A fost stabilit modul de accesare a fondurilor din cadrul Programului Termoficare, precum și regulamentul implementării acestuia. Prevederile au intrat deja în vigoare, fiind publicate în Monitorul Oficial. Programul Termoficare va asigura cofinanțarea proiectelor promovate de către autoritățile administrației publice …
Citeste mai mult
Deficiente grave in contractul de modernizare a unui drum national
Mai multe deficiențe grave au fost găsite în modul de atribuire și de desfășurare a contractului de achiziție publică de proiectare, asistență tehnică și execuție de lucrări pentru punerea în siguranță a obiectivelor de pe DN 15 km 242+200 – …
Citeste mai mult
Concurenta mai mare pe piata serviciilor de arhitectura
Noi modificări au fost propuse pentru piața serviciilor de arhitectură din țara noastră, dar și pentru cea de la nivel european. Aceasta, printr-un proiect de lege, aflat în prezent în dezbatere publică, ce va aduce completări Legii nr. 184/2001 privind …
Citeste mai mult
Autorizatiile de construire ar putea fi solicitate si in baza PUG-ului
Noi modificări asupra condițiilor de eliberare a autorizațiilor de construire au fost propuse, acestea stipulând ca pentru anumite construcții să fie posibilă solicitarea documentului în baza Planului Urbanistic General (PUG). Prevederea va fi valabilă pentru situațiile când nu există un …
Citeste mai mult
La cat va ajunge salariul minim brut in anul 2020
Salariu minim pe economie va creste începând de anul viitor. Guvernul Orban a înaintat o propunere în această privință, cu o valoare diferită față de cea avută în vedere de către Guvernul anterior. Astfel, pentru anul 2020, salariul minim pe …
Citeste mai mult
Scutiri fiscale pentru unele terenuri, declarate neconstitutionale, trec de Senat
Noi prevederi legate de construirea și dezvoltarea unor activități economice pe anumite terenuri au trecut ieri de Senat cu majoritate de voturi. Aceasta, chiar dacă propunerea legislativă se află la a doua încercare de a deveni lege, prima oară fiind …
Citeste mai mult
Autorizarile pentru instalatorii de gaze, de acum mai rapide
Au intrat în vigoare noile modificări în ceea ce privește autorizarea persoanelor fizice care desfășoară activități în sectorul gazelor naturale. Aceasta, conform unui ordin al Agenției Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, publicat în Monitorul Oficial (atașat la …
Citeste mai mult

