Două proiecte care vizează modernizarea unor străzi și refacerea unei legături între două artere importante, precum și accesibilizarea zonelor economice adiacente au o valoare totală de 3,7 milioane de euro, potrivit documentațiilor în curs de aprobare. Modernizarea mai multor străzi …
Citeste mai mult 
In ce stadiu este Supralargirea Soselei Fabrica de Glucoza
În cadrul proiectului de Supralargire a Soselei Fabrica de Glucoza, până cum, 70% dintre rețelele edilitare au fost relocate și modernizate. Proiectul a fost modificat și actualizat, pentru a fi adus la zi, întrucât zona are dezvoltare imobiliară rapidă, în …
Citeste mai mult
A fost autorizata o cladire de birouri cu 7 niveluri
O clădire de birouri a primit recent autorizația de construire într-un municipiu din provincie. Reprezentanții proiectului ne-au spus că lucrările de construire au fost deja demarate, în condițiile în care spațiile de birouri nu au fost contractate. “Vom vinde spațiile …
Citeste mai mult 
Incepe construirea primului spital stomatologic din Romania
Urmează încă un pas important în direcția realizării primului spital de stomatologie din România, contractul de începere a lucrărilor urmând să fie semnat în perioada viitoare. Valoarea totală a investiției depășește 43 de milioane de lei, inclusiv TVA, din care …
Citeste mai mult
Piste de biciclete in provincie, amenajate cu bani europeni
Un obiectiv de investiții care prevede amenajarea de piste pentru bicicliști urmează să fie realizat cu finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea acestui proiect a fost estimată la peste 18 milioane de lei, potrivit documentației tehnico – …
Citeste mai mult 
O baza sportiva cu teren de fotbal va costa 11 mil lei
Proiectul ce vizează construirea unui teren de fotbal, cu nocturnă și suprafață de joc cu gazon sintetic, dar și a unei clădiri administrative, precum și a mai multor locuri de parcare va fi realizat într-un municipiu din țară. Valoarea totală …
Citeste mai mult 
Incepe proiectarea etapei a doua a unui drum expres din Capitala
Proiectarea celei de-a doua etape, “Nodul Virtuții-Uverturii”, a unui obiectiv de investiții ce vizează obținerea unei intrări mai facile în București dinspre Autostrada București – Pitești, dar și o redistribuire a traficului, va începe în curând, a anunțat, astăzi, primarul …
Citeste mai mult
Investitie de 47 mil euro intr-un spital judetean de urgenta
Un spital județean de urgență care deservește sute de mii de oamenii urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare, modernizare și dotare. Valoarea totală a investiției depășește 47 de milioane de euro (circa 219 milioane de lei), inclusiv TVA, …
Citeste mai mult 
Extinderea sistemului de iluminat public, cu bani europeni
Proiectul ce vizează extinderea sistemului de iluminat public dintr-un municipiu va fi finanţată astfel: 98% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelo (peste 16,76 milioane lei), din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, finanţare nerambursabilă; 2% …
Citeste mai mult 
Aproape 7 mil euro vor fi investiti in strazile unui municipiu
Mai multe lucrări de reparații, reconfigurări de carosabil și realizări de drumuri urmează să fie implementate în viitorul apropiat, într-un municipiu din țară. Proiectele, care vizează acest demers, au valoarea totală a investiției de aproape 7 milioane de euro (echivalentul …
Citeste mai mult 

