Pentru a realiza un nou proiect de investiţii, proprietarul unui teren cu suprafaţa de aproape zece hectare din provincie intenţionează să demoleze mai multe construcții aflate pe teren. În prezent, proiectul parcurge ultimele etape în vederea obţinerii autorizaţiei de desfiinţare. …
Citeste mai mult 
Birouri si spatii de depozitare, cu aproape 4 mii mp scd
Deoarece în zona în care se află terenul pe care îl deţine există cerere pentru locuri de muncă, proprietarul său doreşte construirea de spaţii pentru birouri şi a unei hale de depozitare materiale auxiliare, tinichigerie şi vopsitorie auto. De asemenea, …
Citeste mai mult 
PNDL 3 va exista cu siguranta
Mai multe noutăți și schimbări sunt prevăzute anul acesta în domeniul investițiilor publice. Printre acestea, se numără apariția Programului Național de Dezvoltare Locală 3, dar și încercarea de a acoperi din bugetul Uniunii Europene costurile suplimentare generate de OUG nr. …
Citeste mai mult
Primul contract de lucrări, dintr-un proiect de peste 355 de mil euro pentru retele de apa
UPDATAT A fost semnat primul contract de lucrări din cadrul proiectului ce vizează „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”. În valoare totală de peste 355,6 milioane de euro, proiectul derulat de …
Citeste mai mult
Proiect de infrastructura de transport de 19 mil euro, finantat de la bugetul local
De la bugetul local al unei autorități contractante urmează să fie asigurată suma de peste 19 milioane de euro pentru un amplu proiect de investiții privind reabilitarea infrastructurii locale de transport. Proiectul are ca scop creşterea calităţii vieţii în cadrul …
Citeste mai mult 
O fabrica din tara se va extinde cu 26 mii mp scd
O fabrica din țară urmează să fie extinsă cu mai multe hale de producţie – depozitare şi funcţiuni conexe, pe un teren cu suprafaţa de două hectare. Acest proiect parcurge, în prezent, paşii necesari în vederea obținerii aprobării din partea …
Citeste mai mult 
Va fi construita o parcare supraetajata cu 320 de locuri
Pentru a rezolva problema locurilor de parcare, edilii unui municipiu din țară intenţionează să realizeze o parcare supraetajată cu o capacitate de 320 de locuri. În prezent, a fost semnat contractul de proiectare și urmează să fie lansată licitația în …
Citeste mai mult 
Viitoare spatii comerciale si de alimentatie publica, cu peste 6 mii mp sc
O galerie comercială şi o clădire cu funcţiunea de fast-food tip Drive In vor fi edificate pe un teren cu suprafaţa totală de peste două hectare din provincie. După construire, spaţiile comerciale, cu o arie construită de peste 6 mii …
Citeste mai mult 
Strabag pregateste un proiect imobiliar in Bucuresti
Austriecii de la Strabag fac în prezent demersurile pentru demarea unui proiect imobiliar în București. Compania își desfășoară activitatea în toate sectoarele de construcții, cu preădere în sectoarele de infrastructura de transport și construcții de drumuri și construcții civile, precum …
Citeste mai mult 
O fabrica din provincie se extinde pe aproape 3 ha
O mare fabrică din provincie urmează să fie extinsă cu noi spații de producție și depozitare. Terenul alocat viitoarelor dezvoltări este de aproape 3 hectare. Acest proiect parcurge în prezent paşii necesari în vederea obținerii aprobării din partea autorităților locale. …
Citeste mai mult 

