Oferte locuri de munca top

Catalin Predoiu devine prim-ministru interimar

Prim-ministrul interimar, Marian-Cătălin Predoiu

Președintele interimar, Ilie Bolojan, a semnat decretul pentru desemnarea lui Marian-Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern.

Perioada de interimat nu poate depăși 45 de zile, interval în care este necesară formarea unui nou Guvern.

Până la depunerea jurământului de către membrii viitorului Executiv, Guvernul interimar are dreptul să adopte doar măsuri legate de gestionarea curentă a treburilor publice.

Marcel Ciolacu și-a înaintat ieri oficial demisia din funcția de Prim-ministru. Președintele interimar a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu și a semnat astăzi, 6 mai 2025, decretul prin care se constată vacanța funcției de Prim-ministru al Guvernului României.

Pe lângă această schimbare, PSD a decis ieri să se retragă de la guvernare.

Ciolacu susține că o viitoare coaliție PSD-AUR este imposibilă. Viitorul președinte ”va decide împreună cu partidele care pot crea o majoritate în Perlament cine va guverna și cine va fi prim ministru”.

Marcel Ciolacu a mai explicat: „După anularea alegerilor din decembrie și după alegeri parlamentare s-a constituit o coaliție de guvernare care are și majoritate în Parlamentul României, cu două obiective. Primul obiectiv, de a crea un guvern cu prim-ministru din partea PSD, pentru că PSD a fost pe primul loc, colegii m-au propus pe mine. Și al doilea obiectiv, de a avea un candidat comun pentru funcția de președinte al României.

Unul dintre cele două obiective nu a fost dus la îndeplinire, acela de a avea un candidat care să devină președintele României. Domnul Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției, nu a intrat în turul doi. În consecință, acordul coaliției nu a fost îndeplinit decât parțial.

Normal ca astăzi, după ce am văzut votul românilor și faptul că această coaliție nu și-a îndeplinit obiectivele, deci neavând nicio credibilitate după votul românilor, am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliție. Dacă colegii mei vor vota ca să ieșim din coaliție, normal că eu, primul ministru al coaliției, am să-mi depun demisia tot astăzi la președintele interimar al României”.

Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a declarat că ”PNL are în Guvern miniștri care au depus jurământ. Își vor exercita atribuțiile. PNL are în parlament membri care au jurat că vor servi interesele românilor. Câtă vreme aceste mandate sunt în funcție, PNL își face datoria”.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2025

Revista Arena Constructiilor aprilie 2025


Etichete:
Sus