Noul stadion „Ion Oblemenco” din Craiova este aproape gata, dar Guvernul Tudose a publicat recent un proiect de Hotărâre, prin care propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Actul normativ este supus dezbaterii publice până la data de 22 iulie, timp în care persoanele interesate pot transmite observații și propuneri către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
„Stadionul are o capacitate de 30.000 de locuri pentru spectatori, fiind conceput să poată găzdui meciuri de nivel european și meciuri din Liga I FRF, iar în timpul nealocat competițiilor sportive, complexul sportiv poate permite găzduirea altor evenimente cu public: concerte, conferințe, târguri, expoziții, festivități etc”, arată inițiatorii proiectului de act normativ.
Valoarea totală a investiției pentru noua „bijuterie” din Bănie se ridică la 239,97 milioane de lei (inclusiv TVA), dintre care 187,08 milioane de lei reprezintă costurile lucrărilor de construcții-montaj. Din suma totală, valoarea restului de executat este de 123,34 milioane de lei, dintre care 95,56 milioane de lei reprezintă 95,56 milioane de lei (inclusiv TVA). Iniţial, în ianuarie 2015, Compania Naţională de Investiţii estima valoarea proiectului la 214,5 milioane lei.
Indicatorii tehnico-economici ai proiectului au fost revizuiți ca urmare a implementării unor soluții optimizate și adaptate la situația din teren, după efectuarea lucrărilor de demolare, precum și pentru asigurarea cerințelor din UEFA Euro 2020, astfel încât să fie asigurate condițiile necesare pentru desfășurarea competițiilor sportive de nivel FIFA, UEFA EURO 2020, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF – Liga 1 și celelalte competiții interne de fotbal, meciuri de rugby cu public pentru nivel mondial și național – în varianta Rugby League City și în varianta Rugby Union.
În acest moment, pentru finalizarea restului de executat, Executivul Tudose estimează o perioadă de patru luni. La livrare, facilitatea sportivă va avea o suprafață desfășurată de 54.159,96 mp Ad și o suprafață construită de 27.001,42 mp AC. Regimul de înălțime va fi de P + 6 Etaje, la o înălțime maximă de 50,14 m. Suprafața terenului de joc și zona de protecție se va întinde pe 10.871 mp.
Astfel, arena, care de-a lungul timpului a găzduit cele mai mari performanțe sportive ale fotbalului oltean, va avea 30.983 de locuri în tribune, distribuite astfel: 232 de locuri pentru persoane cu dizabilități în scaune cu rotile, inclusiv însoțitori, 350 de locuri pentru reprezentanții mass-media, 2.368 de locuri pentru spectatori VIP, din care 440 de locuri în loje, și 28.033 locuri pentru public.
Investiția se derulează prin Compania Națională de Investiții, iar finanțarea proiectului se face de la bugetul de stat, prin bugetul MDRAPFE, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetul local, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!