Oferte locuri de munca top

Cartierul pentru Justiție: fonduri pentru proiectare completa

Proiectarea completă a „Cartierului pentru Justiție”, inclusiv obținerea autorizațiilor de construire, vor fi finanțate dintr-un nou împrumut pe care statul român l-a contractat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Împrumutul are o valoare de 100 milioane euro și vizează finanțarea unei noi etape în pregătirea proiectului de dezvoltare „Cartierul pentru justiție”, aflat deja în implementare de către Ministerul Justiției.

Același împrumut finanțează și proiectul „Consolidarea bazelor pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor judiciare”.

Guvernul a aprobat transmiterea către Parlament a proiectului de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Suplimentar, proiectul de lege trimis Parlamentului are în vedere construirea / reabilitarea a 7 sedii de instanțe: judecătoriile Calafat, Corabia, Vălenii de Munte, Șimleul Silvaniei, Oravița, Filiași și Tribunalul Sibiu, a declarat Alina Gorghiu, ministra Justiției.

Proiectul are în vedere următoarele investiții:

* proiectarea completă a „Cartierului pentru Justiție”, inclusiv obținerea autorizațiilor de construire;

* construirea sau reabilitarea a 7 sedii de instanțe (Judecătoriile Calafat, Corabia, Vălenii de Munte, Șimleul Silvaniei, Oravița, Filiași și Tribunalul Sibiu);

* refacerea infrastructurii de rețele LAN necesare digitalizării pentru aproximativ 130 de instanțe, rețele învechite de 20 de ani;

* elaborarea strategiei de digitalizare a sistemului judiciar;

* digitalizarea arhivelor pasive ale Tribunalului București;

* dezvoltarea și implementarea unui cadru normativ nou și extins pentru furnizarea de asistență judiciară.

Cladire mixta, cu 13 niveluri, intr-un mare ansamblu

Proiectul va fi realizat în 7 ani, data limită de tragere a împrumutului, astfel cum a fost agreată de părți, fiind 31 decembrie 2030.

Contribuţia totală a României la realizarea proiectului este estimată la 34 milioane euro și va fi asigurată de la bugetul de stat.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus