Pentru anul 2018 și în perspectivă pentru perioada 2019 – 2021, Ministerul Transporturilor și-a stabilit prin proiectul de buget de stat pentru 2018 o serie de proiecte prioritare.
Astfel, în capitolul de Infrastructura rutieră, Ministerul Transporturilor și-a propus:
* continuarea lucrărilor la autostrada Lugoj – Deva, autostrada Sebeș Turda;
* revizuirea documentației tehnico-economice și începerea lucrărilor pentru
autostrada Pitești – Sibiu;
* realizarea coridoarelor de legătură cu autostrăzile, prin intermediul drumurilor
europene și drumurilor expres;
* continuarea programului de construcție a variantelor de ocolire (ex: Târgu Mureș,
Bacău, Carei, Craiova Sud, Târgu Jiu, Caracal , Comarnic, Bușteni, Câmpina, Mihăilesti, Săcuieni);
* reabilitare poduri și pasaje (ex: reabilitare pod Giurgiu peste Dunăre, pasaje
supraterane peste drumul de centură al municipiului Oradea).
Proiectele prioritare de Infrastructura feroviară sunt:
* modernizarea/reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera – Curtici- Arad –Simeria-
Coslariu – Sighișoara;
* modernizarea stațiilor de cale ferată;
* modernizarea instalațiilor pentru creșterea siguranței circulației;
* reabilitarea liniei de cale ferata KM 614 – Simeria.
Proiectele de Metrou sunt,de asemenea, considerate ca fiind prioritare:
* extinderea rețelei de metrou, prin execuția tronsoanelor 1 Mai-Otopeni, Eroilor-
Universitate-Piața Iancului, Parc Bazilescu-Straulești;
* reabilitarea rețelei de metrou pe tronsonul Berceni-Pipera;
* modernizarea instalațiilor de acces la metrou și instalațiilor de ventilație.
În capitolul Transport Intermodal este prevăzută:
* realizarea de centre intermodale, prin accesarea unor proiecte cu finanțare
europeană (locații prioritare: Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Bacău).
Proiectele prioritare de Infrastructura navală incluse in bugetul Ministerului Transporturilor sunt:
* lucrări de infrastructură în vederea dezvoltării de terminale specializate, în portul
Constanța Sud-Mol 3S și 4S în portul Constanța;
* modernizarea infrastructurii portuare, prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor și
bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța (S1);
* realizarea unei dane specializate, într-o zonă cu adâncimi mari (Dana D80) (ml) (S2) /
ș.a.;
* platformă industrială în portul Constanța Sud;
* îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre între Călărași si Brăila, km 375- km
175;
* modernizare ecluze – echipamente și instalații la Canalul Dunăre – Marea Neagră și
Poarta Albă Midia – Năvodari;
* modernizarea porturilor dunărene și dezvoltarea acestora.
Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor a primit aviz favorabil, în forma propusă de Guvern, de la Comisia de Transporturi din Senat.
Citiți și:
Noi lucrari de reabilitare termica aprobate intr-un sector al Bucurestiului
Ce investitii imobiliare prefera americanii de la Portico Investments
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici) | ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) |