Oferte locuri de munca top

Cadastru: avizarea tehnica a expertizelor judiciare

Reglementările legate de avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializare topografie, cadastru și geodezie urmează să aibă o nouă variantă, conform unui proiect de ordin (document atașat la finalul articolului).

Odată ce noua versiune va fi aprobată și va intra în vigoare, cea veche va înceta să mai aibă efecte.

Avizarea tehnică

Astfel, avizarea tehnică a expertizelor judiciare va fi realizată la solicitarea organului de urmărire penală cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza.

Avizarea tehnică a expertizei judiciare constă în recepția tehnică a planului de amplasament și delimitare a imobilului (PAD), ce face obiectul expertizei. Avizul tehnic va fi eliberat prin intermediul sistemului informatic.

Furnizarea datelor și informațiilor necesare întocmirii raportului de expertiză, cât și avizarea tehnică a expertizelor, vor fi scutite de la plata tarifelor. Experții judiciari vor avea acces gratuit, direct și permanent la platforma, seturile de date și serviciile on-line ale sistemului integrat de cadastru și carte funciară, în condițiile legii.

Proiecte industriale, in curs de autorizare langa Capitala

Planul de amplasament

Planul de amplasament și delimitare a imobilului va fi întocmit în sistemul de proiecţie Stereografic 1970. Prin excepție, pe PAD nu se reprezintă suprafața aferentă construcției și nici calculul analitic al acesteia.

Cererea privind recepția tehnică va fi înregistrată on-line prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziție de Agenția Națională și va fi însoțită de următoarele documente în format digital – fișier .pdf, semnate cu semnătură electronică calificată:

* planul de amplasament și delimitare al imobilului, la o scară convenabilă cuprinsă între 1:200 – 1:5000;

* memoriul tehnic, care conține descrierea lucrării efectuate, precizarea instanței care a dispus efectuarea expertizei tehnice, precum și numărul dosarului în cauză;

* înscrisurile din care rezultă numirea expertului şi identificarea imobilului/zonei care face obiectul expertizei (adresa sau încheierea instanţei de judecată, alte documente).

Recepţia tehnică a planului de amplasament şi delimitare al imobilului va fi realizată, fără a se atribui număr cadastral, prin verificarea:

* modului de utilizare a informațiilor preluate din sistemul integrat de cadastru şi carte funciară/furnizate de oficiul teritorial pentru realizarea planului;

* existenței suprapunerilor dintre imobilele înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și cele reprezentate pe PAD, care fac obiectul expertizei;

* încadrării acestuia în sistemul naţional de proiecţie Stereografic 1970.

Competenţa recepţiei planului de amplasament şi delimitare al imobilului revine OCPI teritorial, în a cărui rază de activitate este situat imobilul ce face obiectul expertizei.

Recepţia va fi finalizată prin emiterea de către OCPI competent, prin intermediul sistemului informatic, a procesului-verbal de recepţie care cuprinde, fără a se limita la acestea, următoarele informații: numărul de înregistrare al cererii în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, numărul dosarului care face obiectul expertizei judiciare, numele și prenumele expertului judiciar care a întocmit raportul de expertiză.

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie  2023

Sus