Oferte locuri de munca top

Bunuri proprietate publica, concesionate prin atribuire directa

Prevederile legislative privind serviciile comunitare de utilități publice și darea în administrare, respectiv concesionării bunurilor proprietate publică vor fi corelate printr-un nou proiect de lege.

Acest proiect a fost dezbătut de Camera Deputaților, în prezent fiind înregistrat la Senat.

Astfel, operatorilor regionali li se vor putea da în administrare bunuri proprietate publică ale unităților administrativ-teritoriale, împreună cu drepturile și obligațiile corelative, respectiv li se vor putea concesiona astfel de bunuri prin atribuire directă. Reglementarea va clarifica regimul bunurilor proprietate publică pe care le administrează/ exploatează operatorii regionali, ceea ce le va oferi posibilitatea accesării fondurilor publice pentru dezvoltarea și îmbunătățirea calității serviciilor publice.

Posibilitatea constituirii de asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI) în vederea furnizării în comun a serviciilor comunitare de utilități publice și înființarea, modernizarea, reabilitarea si/sau dezvoltarea, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente este prevăzută de Legea servicilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006.

Potrivit legii actuale, operatorii regionali care administrează/ gestionează serviciile de utilități publice cum ar fi alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, salubrizarea localităților, transportul public local de călători etc., au obligații precise privind evidența, inventarierea periodică și responsabilitatea pazei, protecției și conservării bunurilor proprietate publică a unităților administrative membre.

Lucrari ingineresti de peste 19 mil euro, subofertate

Propunerea legislativă

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ se modifică după cum urmează :

La articolul 300, alineatul (1), teza introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

1. ”(1) Autorităţile administraţiei publice centrale, instituţiile publice şi regiile autonome din subordinea acestora, instituţiile publice şi regiile autonome din subordinea autorităţilor publice locale, precum şi operatorii regionali definiţi conform art. 2, lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele drepturi şi obligaţii:”

2. La articolul 315, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

”(6) Bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă operatorilor regionali definiţi conform art. 2, lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care entităţile prevăzute la art. 303 alin. (4)-(5) sunt acţionari, prevederile alin. (2)-(4) din prezentul articol aplicându-se în mod corespunzător.”

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus