Solplanet x AeroFix

Bucureștiul va avea propria sa societate de construcții

Municipiul Bucureşti  își va înfiinţa o societate comercială având ca obiect principal de activitate lucrări de construire a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Societatea va desfăşura şi activităţi secundare, precum fabricarea cărămizilor, betonului sau a elementelor de dulgherie, lucrări de instalaţii electrice, sanitare, de încălzire, vopsitorie, comert al produselor de ceramică, sticlărie, produse de întreţinere, dar şi transporturi rutiere de mărfuri, comerţ cu amănuntul şi servicii de furnizare şi management a forţei de muncă.

Membrii fondatori ai societăţii “Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti” SA sunt Consiliul General al municipiului Bucureşti şi compania Service Ciclop SA.

Proiectele de investiții pe care le va derula viitoarea societate de construcții a municipalității bucureștene au ca obiectiv dezvoltarea urbană a oraşului, realizarea de ansambluri rezidenţiale / comerciale şi / sau locuinţe cu caracter social,. Acestea vor fi finanţate de acţionari prin aport la capitalul social sau prin alocarea de bunuri aparţinând acestora şi care urmează să fie puse la dispoziţia societăţii în vederea realizării obiectivelor stabilite.

Capitalul social propus este în cuantum de 12 milioane de lei, cu 120.000 acţiuni nominative cu valoarea nominală de 100 de lei fiecare.

Consiliul General al municipiului Bucureşti va deţine 99.9 % din capitalul social, cu un număr de 119.880 de acţiuni.

Societatea Service Ciclop SA va subscrie un număr de 120 de acţiuni, reprezentând 0.1 % din capitalul social.

Conducerea va fi compusă din cinci membri mandataţi pentru o perioadă de patru ani, ce formează consiliul de administraţie.

Sediul societăţii va fi în sectorul 5, strada Johann Gutenberg, nr.1, camera 5 şi camera 7.

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus