Oferte locuri de munca top

BNR: 8,9% din investiţiile străine din 2014 au mers către construcţii şi imobiliare

This is my first stock photo. I chose this one because it did not require any expensive props. Feel free to use this image, just link to www.SeniorLiving.Org

Cconstrucţiile şi tranzacţiile imobiliare din tara noastra au mobilizat anul trecut investiţii străine de 5,9 miliarde de euro, reprezentând 9,8% din totalul investiţiilor.

În acelaşi clasament al împărţirii investiţiilor pe domenii de activitate pe primul loc este industria prelucrătoare cu 32 % din soldul total ISD iar industria de ceramică, sticlă şi ciment a concentrat 2,6% din investiţii, respectiv 1,5 miliarde de euro. Spre sectorul de  metalurgie au mers 4,5% din investiţii, mai precis 2,7 miliarde de euro.

La capitolul imobilizări corporale şi necorporale construcţiile şi imobiliarele au un sold de peste 3,5 miliarde de euro reprezentând 5,9% din totalul imobilizărilor de peste 30 de miliarde de euro. Cimentul sticla şi ceramica au contabilizat anul trecut 1,9% din imobilizările corporale şi necorporale, echivalentul a peste 900 de milioane de euro.

“Se constată că imobilizările corporale şi necorporale, cu un sold la finele anului 2014 în valoare de 30 883 milioane euro, reprezintă 51,3 % din soldul total al ISD, ceea ce conduce la un grad semnificativ de stabilitate a investiţiei străine”, potrivit unui raport asupra Investiţiilor străine directe anul trecut întocmit de Banca Naţională a României.

La clasamentul pe regiuni, Bucureşti-Ilfov conduce detaşat cu 59% din investiţiile străine realizate aici, echivalentul a peste 35 de miliarde de euro.

Pe locurile doi şi trei sunt situate regiunile Centru şi Vest cu 9,7%, respectiv 7,7% din investiţii concentrate în zonă.

Investiţiile străine directe au totalizat 60,1 miliarde de euro în 2014. Dintre acestea peste 43 de miliarde de euro au fost aporturi la capitaluri proprii iar restul de 16,9 miliarde de euro au fost credite nete acordate investitorilor străini, aproximativ 28% din totalul investiţiilor.

Sus