Investiţiile de 8 miliarde de dolari în proiecte de energie regenerabilă până la sfârşitul lui 2014, estimate în urmă cu doi ani de reprezentanţii BERD, reprezintă un scop atins.
“Am depăşit această sumă în luna iunie şi până în prezent suntem cu aproape 250 de milioane de dolari peste target. Din 2006, BERD şi-a depăşit în mod constant prognozele, schimbând vieţile oamenilor, influenţând creşterea economică şi securitatea energetică”, a declarat Josue Tanaka, director pentru Eficienţa Energetică şi Schimbare Climatică al BERD.
În luna martie a acestui an BERD a acordat un împrumut de 20 de milioane de euro pentru un proiect de energie solară în zona Olteniei, primul de acest fel finanţat în România.
În 2012 BERD acorda OPT Bank o linie de credit de 10 milioane de euro destinaţi proiectelor de energie regenerabilă.
Valoarea proiectelor finanţate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în domeniul energiei regenerabile a ajuns la 15 miliarde de euro de la începutul programului din 2006.
Investiţiile au susţinut 850 de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi protejării mediului cu o valoare toatală de aproximativ 80 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat BERD.