Oferte locuri de munca top

Baraj de acumulare si peste 200 ha, expropriate pentru autostrada Cornetu – Tigveni

Peste 200 de hectare de teren urmează să fie expropriate pentru construirea autostrăzii

Sibiu – Pitești – Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni. (atasat lista imobilelor ce vor fi expropriate).

Pentru acest proiect rutier va fi expropriat și barajul de acumulare de la Șiuci, din județul Argeș, o construcție industrial – edilitară de peste 4.500 mp, ce aparține companiei Hidroelectrica SA.

Imobilele ce vor fi expropriate se află pe raza localităţilor Cepari, Sălătru, Șiuci și Tigveni din județul Argeș precum și pe raza localităților Perișani și Racovița din județul Vâlcea.

Un proiect de act normativ prevede acordarea a peste 16,15 milioane lei, pentru un număr de 677 de imobile, în suprafață totală de 2.012.980 mp teren.

Suma aferentă imobilelor ce urmează să fie expropriate rezultă din rapoartele de evaluare întocmite în luna mai 2021, de către evaluatorul autorizat ANEVAR, domnul Grădinaru Nicolae.

Lungimea totală a traseului este de circa 123.1 km. Autostrada Sibiu – Piteşti. Aceasta face parte integrantă din Coridorul Pan-European nr. IV, care traversează România de la vest la est, pe direcţia Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa.

Traseul autostrăzii Sibiu – Piteşti se va desfăşura între Sibiu (intersecţia cu Centura Sibiu) şi Piteşti (intersecţia cu Centura Piteşti) în zona centrală a României. Traseul este amplasat pe teritoriul administrativ a trei judeţe:

* Sibiu – localităţile Şelimbăr, Tălmaciu, Turnu Roşu,

* Vâlcea – localităţile Câineni, Racovița, Perişani și

* Argeș – localităţile Salatrucu, Suici, Cepari, Tigveni, Curtea de Argeş, Băiculeşti, Merişani, Budeasa, Bascov.

Sectorul de Autostradă Sibiu – Piteşti a fost divizat în 5 secțiuni:

  1. Secțiunea 1 Sibiu – Boița km 0+000 – km14+150;
  2. Secțiunea 2 Boița – Cornetu km 14+150 – km 44+500;
  3. Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni km 44+500– km 81+900;
  4. Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș km 81+900 – km 91+761;
  5. Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești km 91+761 – km 122+110

În prezent, pentru realizarea lucrărilor pentru Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni este necesară declanșarea procedurilor de expropriere.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus