Oferte locuri de munca top

Bank Leumi acordă 39 mil. euro pentru finalizarea AFI Park 4&5

FOTO AFI Park 4&5Un credit de 39 milioane euro va asigura finanţarea celei de-a patra faze a proiectului de birouri AFI Park din Bucureşti. Acordul de finanţare tocmai a fost încheiat între AFI Europe şiBank Leumi România.

AFI Park 4&5, care totalizează 32.000 de metri pătraţi închiriabili (GLA) de spaţii de birouri clasa A certificate LEED Gold, se întinde pe 12 etaje de birouri deservite de două parcări subterane cu 300 de locuri de parcare.

Construcţia proiectului AFI Park 4&5 a început în aprilie 2014 şi urmează să fie finalizată și predat chiriașilor în ianuarie 2016.

AFI Park include cinci clădiri de birouri de clasa A, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 70.000 de metri pătraţi. Toate cele trei clădiri de birouri din AFI Park care au fost livrate sunt complet închiriate.

În iulie 2015 AFI Europe a semnat contractul de cumpărare pentru un teren de 40.000 de mp în centrul orașului Brașov pentru dezvoltarea unui centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și un proiect de birouri de 11.000 de mp.

AFI Europe România va dezvolta în viitorula propiat două proiecte cu utilizare mixtă pe terenul de 80.000 mp pe care îl deține în orașul Arad şi pe terenul de 148.000 mp din Bucureştii Noi din sectorul 1 al capitalei.

Pe segmentul clădirilor de birouri, AFI Europe România va dezvolta AFI Business Park București, un parc de business clasa A cuprinzând 50.000 mp GLA, amplasat în imediata apropiere a hotelului J.W. Marriott şi a Parlamentului din sectorul 5 al Capitalei.

Sus