Oferte locuri de munca top

Banii din PNRR vor veni mai repede si mai simplu pentru infrastructura de transport

Proiectele de infrastructură de transport vor beneficia de o serie de măsuri menite să le asigure finanțarea prin PNRR mai rapidă și mai facilă.

Noile intervenții legislative vor fi aprobate în regim de urgență (document atașat la finalul articolului).

Astfel, Ministerul Transporturilor va utiliza cu prioritate fondurile externe nerambursabile PNRR până la epuizarea acestora.

Aceasta pentru că fondurile aferente PNRR se regăsesc în conturi și pot fi alocate mult mai repede decât cele aferente cofinanțării naționale pe care ar trebuie să o suporte bugetul de stat, eliminând astfel presiune care ar fi pusă pe bugetul de stat.

De asemenea, sumele care sunt absolut necesare implementării proiectelor, solicitate la plată prin cererile de transfer de către beneficiarii Ministerului Transporturilor, dar care nu intră în categoria cheltuielilor declarate eligibile, vor fi suportate din cofinanțare națională.

Aceasta întrucât beneficiarii MTI nu dispun de venituri proprii pentru plata acestor cheltuieli.

Constructii ingineresti de peste 36 mil euro au trecut de etapa depunerii de oferte

În vederea asigurării fondurilor necesare plăților în orice moment al anului, vor fi evitate virările de fonduri doar prin legile bugetare anuale sau prin rectificări bugetare.

Astfel nu va fi pusă în impas plata antreprenorilor care vor executa lucrările de infrastructură.

Alte măsuri îi vizează pe coordonatorii de investiții. Aceștia vor putea încheia convenții cu o structură de implementare, după caz, în vederea realizării proiectelor individualizate în cadrul PNRR.

Coordonatorii vor fi obligați să stabilească prin convențiile de implementare termenii și condițiile privind derularea operațiunilor. Dintre aceștia amintim:

* condițiile de acordare a sumelor solicitate prin cererile de fonduri;

* termenul maxim de efectuare de către coordonator a plăților aferente sumelor solicitate prin cererile de fonduri;

* calendarul estimativ privind termenele de depunere a cererilor de fonduri, precum și obligativitatea actualizării acestuia;

* obligația ca fiecare cerere de fonduri transmisă de structura de implementare să reflecte separat, pentru fiecare an calendaristic, cheltuielile efectuate în cadrul proiectului;

* obligațiile de raportare a progresului tehnic și financiar al proiectelor;

* obligațiile privind verificările necesar a fi efectuate de către structura de implementare pe întreaga perioadă de implementare a proiectelor.

Platforma industriala, restructurata pentru edificarea a peste 400 apartamente

Structura de implementare va depune la coordonatorul de investiții cereri de fonduri pentru plățile care urmează a fi efectuate. La cererea de fonduri se anexează, după caz, note de comandă, facturi, facturi proforma, situații de lucrări precum și orice alte documente prin care se justifică sumele solicitate.

 

Descărcați aici

Login Required

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022

Sus