Contractul de finanţare pentru extinderea, reabilitarea și modernizarea ambulatoriului unui spital județean de urgență a fost semnat astăzi.
Valoarea totală a investiției a fost estimată la 11.989.269 de lei, contribuţia Consiliului Judeţean fiind de 1.512.835 de lei.
Este vorba despre proiectul “Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi”.
Așadar, ambulatoriul de la această unitate spitalicească va fi extins cu 1.500 de mp, iar spațiul unde au funcţionat cabinetele medicilor de familie va fi reabilitat şi modernizat.
Ambulatoriul Integrat de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa “Sf. Apostol Andrei” va fi extins printr-o construcţie cu regim de înălţime P+3E. După finalizarea lucrărilor, în noile spaţii vor fi înfiinţate cabinete medicale pentru următoarele specialităţi: diabet, gastroenterologie, oftalmologie, cardiologie, oncologie, ginecologie, urologie, radiologie şi imagistică medicală, ORL, neurologie, medicină internă, hematologie şi ortopedie.
Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.
. “Procedurile de achiziţie publică sunt într-o etapă avansată, ceea ce înseamnă că suntem aproape şi de semnarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Anul acesta am semnat cinci contracte de finanţare cu fonduri europene pentru modernizarea Ambulatoriilor Integrate de Specialitate de la spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Galaţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
De asemenea, proiectul prevede şi achiziţionarea de echipamente medicale în valoare de 2,1 milioane lei.


