Oferte locuri de munca top

Avem printre cele mai mici costuri cu forta de munca, din Europa

Decalaje semnificative între țările Uniunii Europene sunt în ceea ce privește costurile orare cu forța de muncă, iar în țara noastră sunt printre cele mai mici astfel de costuri.

Conform datelor Eurostat, cele mai mici costuri orare cu forța de muncă au fost înregistrate anul trecut în Bulgaria (9,3 euro), România (11,0 euro) și Ungaria (12,8 euro).

Cele mai ridicate au fost în Luxemburg (53,9 euro), Danemarca (48,1 euro) și Belgia (47,1 euro).

Costurile orare ale forței de muncă în industrie au fost de 32,2 euro în Uniunea Europeană și 38,0 euro în zona euro.

În sectorul de construcții, costurile orare au fost de 28,5 euro, respectiv 31,9 euro.

În servicii, costurile orare cu forța de muncă au variat între 31,8 euro în UE și 34,8 euro în zona euro.

În economia preponderent non-afaceri (excluzând administrația publică), acestea au fost de 32,4 euro, respectiv 35,7 euro.

Cele două componente principale ale costurilor cu forța de muncă sunt salariile și costurile nesalariale (de exemplu, contribuțiile sociale ale angajatorilor).

Ponderea costurilor nesalariale în costurile totale cu forța de muncă pentru întreaga economie a fost de 24,7% în UE și de 25,5% în zona euro.

Cele mai scăzute ponderi ale costurilor nesalariale au fost înregistrate în Malta (1,4%), România (5,0%) și Lituania (5,4%), iar cea mai mare în Suedia (32,2%) și Franța (31,9%).

Cladire administrativa noua, investitie a unei multinationale

Costurile orare cu forța de muncă au crescut cu 5,3% în UE între 2022 și 2023

În 2023, comparativ cu 2022, costurile orare cu forța de muncă la nivelul întregii economii, exprimate în euro, au crescut cu 5,3% în UE și cu 4,8% în zona euro.

În zona euro, costurile orare cu forța de muncă au crescut în toate țările.

Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Croația (+14,2%), Lituania (+12,4%) și Estonia (+11,7%).

Pentru țările UE din afara zonei euro, costurile orare cu forța de muncă exprimate în moneda națională au crescut în 2023 în toate țările, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Ungaria (+17,0%), România (+16,5%), Bulgaria (+14,0%) și Polonia (+12,4%).

Cea mai mică creștere a fost în Danemarca (+2,7%).

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus