Oferte locuri de munca top

Autostrada Targu Mures – Targu Neamt: Licitatii de peste 1 mld euro, suspendate

La expirarea termenelor de depunere a ofertelor pentru proiectarea și execuția a două secțiuni din Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț au fost suspendate procedurile de achiziție publică.

Aceasta ca urmare a numărului foarte mare de solicitări de clarificări primite de autoritatea contractantă CNAIR din partea antreprenorilor interesați să participe la aceste licitații.

Cele două contracte, în valoare de peste 1 miliard de euro, vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Întârzierile în derularea procedurilor de achiziții publice pun în pericol finanțarea prin PNRR întrucât acesta are termenul de finalizare anul 2026.

Licitațiile au fost lansate în 29 decembrie anul trecut pentru proiectarea și execuția a 54,3 km

din Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț.

Contractele au valoarea totală de peste 5,64 miliarde de lei, fără TVA.

Tronsoane de drumuri judetene, reabilitate cu peste 24 mil euro

Este vorba de:

* Sectiunea I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și legătura la Autostrada A3.

Traseul are 24,4 km (inclusiv drumul de legătură în lungime de 2,4 km).

Valoarea estimată a contractului este de peste 3,34 miliarde lei fără TVA

* Sectiunea III Leghin – Targu Neamt

Traseul are 29,91 km.

Valoarea estimată a contractului este de peste  2,3 miliarde lei fără TVA

Durata fiecărui contract va fi de 30 de luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

 

Sus