Prețul contractului pentru executarea lucrărilor la un lot din Autostrada Ploiești – Buzău a fost majorat cu 23%.
Astfel contractul pentru cele trei tronsoane a ajuns acum la valoarea totală de aproape 893 milioane de euro (4.437.278.370 lei fără TVA).
Autostrada Ploiești – Buzău are lungimea de 63,25 km.
Valoarea contractului pentru lotul 2 Mizil – Pietroasele a fost majorată până la 1,53 miliarde de lei fără TVA, față de 1,24 miliarde de lei fără TVA.
Antreprenorul lotului 2 km 21+000 – km 49+350 este asocierea Trace Group Hold – Coni.
Stadiul lucrărilor este 35,40%, potrivit situației de la începutul lunii decembrie 2023,
Lotul 1 Dumbrava – Mizil km 0+000 – km 21+000 va fi construit de Impresa Pizzarotti& C SpA Italia SpA – Pizzarotti – Retter Projectmanagement, contract în valoare de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA.
Stadiul lucrărilor era de 40% la începutul lunii decembrie a anului trecut.
Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău km 49+350 – km 63+250 a fost atribuit asocierii Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS – Nurol Insaat ve Ticaret AS, la prețul de peste1 ,09 miliarde de lei, fără TVA. Contractul a fost înregistrat la finele anului 2023.
Finanțarea pentru cele trei tronsoane este asigurată din fonduri europene, mai exact prin Programul Operațional Infrastructura Mare – POIM.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023