Solplanet x AeroFix

Autostrada A8: Sectiunea II va costa peste 7,5 mld euro

Indicatorii tehnico-econimici ai Secțiunii II Miercurea Nirajului – Leghin a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni au fost avizați în Consiliul Tehnico-Econimic al Ministerului Transporturilor.

Valoare proiectului este de 37,48 miliarde de lei cu TVA, echivalent a peste 7,54 miliarde euro.

Sursa de finanțare este asigurată din Programul Transport, potrivit secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

”Vom face în așa fel încât celelalte avize necesare, precum și Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, să se finalizeze cât mai repede, astfel încât să ne ținem de promisiunea de a avea licitația începută anul acesta”, a precizat Irinel Scrioșteanu.

Pentru această secțiune montană este prevăzută execuția a:

* 159,2 km lungime totală;

* 119 poduri;

* 19 pasaje;

* 117 viaducte;

* 179 podețe;

* 47 tuneluri, în lungime totală de 11,64 km și lungimi individuale între 70 metri și 940 metri;

* cinci noduri rutiere la intersecția cu 1) DN13A (Sovata), cu 2) DN13B (Joseni), cu 3) DN12 (Ditrău), cu 4) DN15 (Tulgheș) și cu 5) DN15B (Pipirig) ;

* șase spații de servicii;

* patru parcări de scurtă durată;

* două centre întreținere și coordonare.

TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom

Traseul autostrăzii aferent acestei secțiuni se desfășoară pe raza județelor Mureș, Harghita și Neamț, iar unitățile administrativ-teritoriale tranzitate sunt: Miercurea Nirajului, Măgherani, Chibed, Sovata, Sărățeni, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulghes, Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2023

Sus