Contractele de audit de siguranță pentru două dintre cele șase tronsoane ale secțiunii de autostradă Leghin – Miercurea Nirajului au fost semnate în decembrie anul trecut, iar pentru celelalte patru solicitărite pentru audit au fost înaintate luna aceasta. Astfel că în perioada imediat următoare vor fi semnate și contractele pentru aceste ultime patru tronsoane, ca urmare a alocării tuturor sumelor necesare derulării acestora, au transmis reprezentanții CNAIR.
Aceștia au anunțat că a fost încheiat contractul în care proiectantul ajunsese aproape în imposibilitatea finalizării serviciilor asumate.
Pentru a nu se ajunge la soluția unei rezilieri și implicit a unui proces în instanță care ar fi blocat pe termen nedefinit orice încercare de promovare a obiectivului, CNAIR a apelat la soluția înțelegerii amiabile cu elaboratorul acestui Studiu de Fezabilitate.
Această abordare a făcut posibilă aprobarea Studiului de Fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru secțiunea montană a A8 (Leghin – Miercurea Nirajului).
Înțelegerea amiabilă a fost încheiată încă din 8 noiembrie 2023, iar în data de 20 noiembrie 2023 proiectantul a predat prima formă a documentației.
După ce CNAIR a emis observații, proiectantul a revizuit Studiul de Fezabilitate în data de 5 decembrie 2023. După o noua verificare, CNAIR a acceptat documentația finală în data de 15 decembrie 2023.
În paralel, CNAIR a demarat pregătirea documentației de licitație pentru proiectarea și execuția celor 6 tronsoane ale secțiunii montane a A8 (Leghin – Miercurea Nirajului), precum și pașii procedurali pentru exproprierea terenurilor necesare construcției acestui obiectiv.
Prin aceste precizări CNAIR răspunde acuzațiilor făcute de către directorul general interimar al CNIR, Cătălin Urtoi, legate de întârzierile în lansarea licitațiilor pentru Autostrada Unirii.
Reprezentanții CNAIR afirmă că vor continuă să facă toate demersurile pentru licitarea, contractarea și construirea secțiunii montane a A8, până când nou înființata Companie Națională de Investiții Rutiere (CNIR) va reuși să devină operațională și să înceapă să gestioneze cu seriozitate proiecte strategice majore pentru România.
Oferta castigatoare a unui contract rutier de peste 9 mil euro va fi reevaluata
Până la această oră CNIR nu a inițiat niciun demers concret în vederea preluării vreunui proiect de la CNAIR
La ora actuală CNIR este finanțată în totalitate din bugetul CNAIR care a pus inclusiv personalul propriu la dispoziția nou înființatei companii.
”Facem aceste eforturi pentru a ajuta CNIR să devină operațională, deși in ciuda sprijinului acordat, compania nu are nici până la ora actuală bugetul aprobat, schema de personal completă și nici lista concretă de proiecte pe care le poate prelua de la CNAIR pentru a fi implementate.
Pentru a avea rezultate este important ca directorul general al CNIR să conștientizeze că trebuie să urgenteze măsurile necesare operaționalizării acestei companii, care de circa un an nu reușește să își găsească ritmul și să își îndeplinească rolul pentru care a fost înființată.
Considerăm că succesul CNIR depinde foarte mult de modul în care conducerea executivă a CNIR înțelege să își prioritizeze obiectivele, mai ales că până la această oră nu a inițiat niciun demers concret în vederea preluării vreunui proiect”, au menționat reprezentanții CNAIR.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023