Solplanet x AeroFix

Autostrada A13 Brasov – Bacau: A fost semnat contractul pentru finalizarea SF-ului

Contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate necesar construirii autostrăzii Brașov – Bacău A13 a fost semnat, după cum a anunțat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Acest Studiu de Fezabilitate reprezintă documentația pentru construirea autostrăzii Brașov – Bacău (A13), cu o lungime estimată de 164 km.

Contractul a fost semnat de CNAIR cu firma Consitrans SRL pentru suma de 81,20 milioane de lei (fără TVA). Finanțarea se face prin Programul Transport.

Durata de elaborare a documentației SF este de doi ani.

Inițial, pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al autostrăzii Brașov – Bacău a fost desemnat proiectant asocierea Search Corporation & Primacons Grup SRL. Ulterior a fost semnat de ambele părți un acord privind încetarea contractului de prestări servicii.

Autostrada A13 Sibiu – Brașov – Bacău, care va asigura legătura dintre Moldova și Transilvania, are tronsoanele: Sibiu – Făgăraș, Făgăraș – Brașov și Brașov – Bacău.

Tronsonul Sibiu – Făgăraș

În prezent a început proiectarea pentru cele patru loturi ale tronsonului Sibiu – Făgăraș.

Pe 26 februarie anul acesta s-a dat ordinul de începere a activității de proiectare pentru loturile 1 Boița – Avrig și 2 Avrig – Arpașu de Jos.Termenul pentru predarea proiectelor tehnice de execuție este 26 ianuarie 2025.

Activitatea de proiectare a lotului 3 Arpașu de Jos – Sâmbata de Sud a început pe 16 octombrie anul trecut.

Termenul de predare a proiectului tehnic de execuție este 16 septembrie 2024.

Important proiect rutier, de 80 mil euro, va intra in licitatie

Ordinul de începere a activității de proiectare a lotului 4 Sâmbata de Sud – Făgăraș a fost dat anul acesta, pe 15 ianuarie. La fel ca pentru celelalte loturi, termenul pentru predarea proiectului tehnic de execuție este de 11 luni de la data de începere a activității de proiectare, respectiv 15 decembrie 2024.

Proiectele sunt elaborate de constructorii turci: Makyol pentru loturile 1-3 ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș A13 și asocierea Makyol – Yapi pentru lotul 4.

Tronsonul Făgăraș – Brașov

CNAIR a semnat contractul „Completare Studiu de Fezabilitate și proiect tehnic pentru Autostrada Brașov – Făgăraș” cu asocierea Search Corporation SRL – Protelco SA – Like Consulting SRL – Mega Muhendislik Musavirlik AS (Mega Engineering Consulting INC) pe 28 august 2021.

Valoarea contractului de proiectare este de 18,17 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este efectuată prin POIM.

Ordinul de începere a fost emis pe 15 septembrie 2021.

Stadiul fizic este de 23%, potrivit CNAIR

Faza de proiectare ar urma să fie finalizată anul acesta.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2024

Sus