Tunelul Balota, de pe secțiunea 2 Boița – Cornetu al Autostrăzii Sibiu – Pitești și încă 16 viaducte de pe această autostradă au primit autorizație de construire.
Autorizația vizează în principal lucrări de artă amplasate între kilometrii 20 și 43 ai traseului, realizarea unor poduri peste cursuri de apă precum Pârâul Făureiului, Valea Muieritor, Pârâul Calului, Pârâul Roșu, Pârâul Podul Sârbilor și Pârâul Sec, precum și peste mai multe văi necadastrate.
Printre lucrările autorizate este vizată și construirea Tunelului Balota, pe ambele sensuri de circulație. Alte lucrări cuprinse în document mai sunt executarea lucrărilor necesare pentru siguranța circulației rutiere, relocarea și protejarea rețelelor de utilități existente în zona proiectului.
Valoarea totală a lucrărilor autorizate se ridică la 778,87 milioane de lei, fără TVA.
Lucrările autorizate au un termen de execuție de 50 de luni, calculat de la data începerii efective a lucrărilor.
Constructorul acestei secțiuni este asocierea Mapa – Cengiz.
În vara anului trecut au demarat lucrările
În iulie 2025 au fost emise primele autorizații de construire pentru acest proiect, marcând începutul fazei de execuție. La 17 iulie, autoritățile au autorizat lucrările pentru Viaductele 2, 3, 4 și 5 de pe sectorul 2, precum și pentru Tunelul Robești – Etapa I.
După obținerea acestor autorizații, constructorul a deschis primele fronturi de lucru, iar lucrările au început la cinci viaducte de pe sectoarele 1 și 2A și la Tunelul Robești.
La finalul anului trecut, procesul de autorizare a continuat cu emiterea a două noi autorizații: una pentru un nou tronson al sectorului 2 și alta pentru Viaductele 10 și 11 de pe sectorul 3, ceea ce a permis extinderea lucrărilor pe noi porțiuni ale traseului.
Încă nu a fost finalizată revizuirea acordului de mediu
Implementarea măsurilor de protecție a mediului pentru lucrările din această autorizație se va realiza conform Acordului de mediu nr. 4/28.12.2018 emis de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Această secțiune este, însă, în așteptarea revizuirii acordului de mediu din 2018, motiv pentru care și autorizațiile emise de Ministerul Transporturilor sunt numai pentru structuri, viaducte, tuneluri, și nu pentru întreg amplasamentul.
Procedura de revizuire a acordului de mediu pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești se află în etapa finală. În august 2026 este estimată finalizarea revizuirii.
Potrivit Ministerului Mediului, revizuirea acordului de mediu este necesară ca urmare a unor actualizări ale soluțiilor tehnice, propuse de constructori față de studiul de fezabilitate din 2018, inclusiv modificări de traseu pentru evitarea unor zone cu alunecări de teren și adaptări ale unor viaducte și tuneluri.
În mod concret, lucrările la autostradă traversează zona de conservare durabilă a Parcului Național Cozia și aria naturală protejată RONPA0815 Pădurea Călinești – Brezoi, ca urmare a modificărilor de traseu. De aceea este necesară revizuirea acordului de mediu.
Pentru a putea fi operate aceste modificări, care presupun scoaterea din circuitul forestier a aproximativ 13 ha de pădure din Parcul Național Cozia, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care permite continuarea lucrărilor în zonele protejate.
Acordul de mediu revizuit pentru secțiunile 2 și 3 este estimat să fie emis în luna august 2026.
Stadiul fizic al lucrărilor
La aproape 10% au reușit să ajungă constructorii turci cu această secțiune, având în vedere faptul că nu pot intra pe întreg amplasamentul. Prin comparație, la finalul anului trecut, stadiul era de 7,78%.
Traseul Secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu – Pitești este de o complexitate tehnică ridicată și cuprinde șapte tuneluri rutiere în lungime totală de aproximativ 5 km, 24 de poduri și 24 de viaducte, cu o lungime însumată de aproximativ 11 km.
Contractul a fost semnat pe 15 februarie 2022, cu asocierea Mapa – Cengiz. După actualizările de preț, valoarea contractului a ajuns la peste 5,22 miliarde lei fără TVA.



