Oferte locuri de munca top

Autostrada A0 Centura Bucuresti Nord: De joi se va putea circula de la Corbeanca la Afumati si pe cei 2,3 km din lotul 3

Cei 2,3 kilometri de autostradă care asigură descărcarea în DN2 a lotului 2 Corbeanca – Afumați vor fi dați în trafic în cursul zilei de joi, după cum estimează oficialii de la Ministerul Transporturilor.

Din cauza acestor 2,3 kilometri, care fac parte din Lotul 3 Afumați – Pantelimon, nu se putea circula pe întreg Lotul 2 finalizat de UMB încă de anul trecut.

Pe Lotul 2 circulația rutieră a fost deschisă la finele lunii noiembrie anul trecut pe 10 km (sectorul DN1 – A3) iar ultimii 9 km nu aveau descărcare.

După deschiderea celor 2,3 km pe A0 Bucuresti Nord se va putea circula neîntrerupt de la Corbeanca la Afumați până la descărcarea în DN2.

Darea în trafic se va face printr-o descărcare provizorie, printr-un sens giratoriu cu bretele de legătură directe, poziționat sub viitorul pasaj al A0 peste DN2, spune Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Traseul Lotului 3 Nord este cuprins pe teritoriul județului Ilfov între DN2 în dreptul localității Afumați și DN3 în zona Cernica și are o lungime de 8,6 km.

Este construit de chinezi (firma China Civil Engineering Construction Corporation). Valoarea contractului este de peste 489,53 milioane lei, fără TVA

Conform termenului contractual, circulația pe întreg lotul ar urma să fie deschisă anul viitor.

Pe cei 2,3 km au fost finalizate lucrările de asfaltare a bretelelor de legătură cu DN2, se

realizează semnalizarea rutieră verticală și orizontală, se montează parapetului median și parapetul lateral pe ultimele zone și se fac testele sistemului de iluminat de public.

Pe ceilalți 6,3 km ai Lotului 3 A0 Nord continuă lucrările la nodul rutier definitiv, se realizează sistemele de scurgere ape pluviale, se fac lucrările la sistemul ITS. Continuă lucrările pe până la joncțiunea cu Lotul 4 Nord, în proximitatea DN3.

A0 București Nord se împarte în

* Lotul 1 Joița – Corbeanca (17,5 km.)

Pe data de 14 octombrie 2024 a fost emisă autorizatia de construire, iar antreprenorul poate începe organizarea de șantier.

Durata de execuție a lucrărilor este de 22 luni, calculată de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Lurările sunt executate de constructorii italieni de la Impresa Pizzarotti.

După ajustare, prețul contractului a ajuns la 1.002.542.557 lei fără TVA.

* Lotul 2 Corbeanca – Afumați (19 km)

Lotul a fost construit de asocierea SA & PE Construct SRL (lider) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL.

Valoarea totală a contractului este de 1,148 miliarde lei fără TVA.

* Lotul 3 Afumați – Pantelimon (8,60 km)

Conform celor mai recente date transmise de CNAIR, stadiul fizic al lucrărilor pe întregul lot era la 14,8% la începutul lunii octombrie.

Conform termenului contractual, circulația pe tot lotul ar urma să fie deschisă în 2025.

* Lotul 4 Pantelimon – Glina (4,47 km)

Stadiul lucrărilor pe șantier este de 27%, iar termenul de finalizare este în primăvara anului 2026. Totuși, Cristian Pistol, director general al CNAIR a anunțat recent că lucrările ar putea fi finalizate mai devreme: ”dacă se va menține ritmul actual de lucru, antreprenorul poate finaliza lucrările pe acest lot în toamna anului viitor.”

Antreprenor este asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.

Contractul are valoarea de 312,63 milioane de lei, fără TVA.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus