Oferte locuri de munca top

Autorizatia de construire, emisa pentru nou spital judetean

A fost emisă autorizația de construire a noului spital județean din Sibiu, proiect de aproape 1 miliard de lei.

Documentul reprezintă ultima etapă de avizare și primul pas prin care instituția  poate depune proiectul în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile.

Conform autorizației, lucrările de execuție ale noului spital județean trebuie să fie demarate până în luna august 2022. Acestea se vor desfășura pe o perioadă de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere.

Noul spital va fi construit ținând cont de standardele actuale de mediu impuse de Uniunea Europeană, complet digitalizat, cu costuri eficientizate, a precizat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Cele mai importante etape care mai  trebuie parcurse pentru realizarea proiectului de construire a noului spital județean sunt:

  1. Pregătirea documentației pentru obținerea de finanțare nerambursabilă;
  2. Achiziția serviciilor de management, asistență tehnică și execuție lucrări;
  3. Construirea Noului Spital Județean.

Noul Spital Clinic Județean de Urgență va fi construit pe strada Calea Șurii Mici și va avea un număr de 805 de paturi pentru adulți și copii.

Clădirea va fi construită pe 5 etaje, parter și demisol, suprafața construită fiind de 21.500 mp.

Pe lângă construcția efectivă vor fi amenajate și 973 de locuri de parcare, spații verzi, alei pietonale și benzi de circulație auto.

Valoarea construcției este estimată la 970.742.920 lei, fără TVA, conform autorizației.

Totodată, proiectul Noului Spital Județean are la bază principii sustenabile de construire bazate pe optimizarea costurilor, pe soluții de management sanitar complet digitalizate, pe un sistem de monitorizare și control centralizat, dar și pe soluții de management eficient al consumurilor și al mentenanței clădirii – clădirea îndeplinește conceptul nZEB 30% (nearly Zero-Energy Building reprezintă un indicator asociat unei clădiri cu consum de Energie aproape Zero).

Necesarul de energie va fi acoperit în mare măsură din surse regenerabile care sunt prevăzute în proiect.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus