Două noi firme pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare și intermedieri financiare vor fi înființate de Impact Developer& Contractor, ca parte a strategiei sale de creștere a afacerilor. Mai mult, pentru perioada următoare compania pregătește și obţinerea de fonduri suplimentare, finanţare …
Citeste mai mult
Mai putine lucrari in constructii
Volumul lucrărilor de construcții a scăzut, în primele patru luni ale anului 2017, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu -5,8%, respectiv cu -8%, potrivit datelor furnizate …
Citeste mai mult
Doua proiecte de reabilitare monumente primesc finantare europeana
Două contracte de finanțare din fonduri europene au fost semnate pentru reabilitarea unor obiective istorice, proiectele având o valoare cumulată de opeste 38 milioane de lei, echivalentul a 8,5 milioane euro. Astfel, patrimoniul cultural istoric al Regiunii Centru se completează …
Citeste mai mult
Mixul investitional, in continua schimbare
Alternativele pentru investiţii în imobiliare, terenuri și alte tipuri de active sunt în continuă diversificare. La nivel global investitorii pot achiziţiona terenuri forestiere, agricole, zăcăminte de gaz și petrol, însă rămân valabile și opţiunile pentru achiziţia de proprietăţi clasice. În …
Citeste mai mult
Constructia unui nou ansamblu imobiliar va demara pe Litoral
Investitorilor interesați să cumpere apartamente pe Litoral le facem cunoscut că în această vară urmează să demareze lucrările de construire a unui nou ansamblu imobiliar pe Litoral, un viitor aparthotel cu peste 346 apartamente. Proiectul este în faza premergătoare obținerii …
Citeste mai mult 
Spatiu industrial din Brasov, propus spre vanzare
O societate specializata in fabricare de masini si utilaje își vinde din active. Astfel, va scoate la vânzare în perioada următoare o hală de producţie industrială amplasată pe un teren din Brasov, de circa 6.500 mp. Astfel va fi demarată …
Citeste mai mult 
Noi demersuri pentru Autostrada Sebes-Turda
Continuă formalitățile pentru construirea mult-așteptatei Autostrăzi Sebeș-Turda, astfel că proprietarii a 60 de imobile vor fi expropriați, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Coridorul vizat face parte din Lotul 1 Secțiunea B a Autostrăzii Sebeș-Turda, km 14+000 – 17+000 …
Citeste mai mult
Proiecte de eficienta energetica in pregatire
Mai multe viitoare proiecte europene pentru reabilitarea clădirilor publice în vederea creșterii eficienţei energetice sunt în pregătire într-un mare oraș din nord vestul țării. Proiectele vor fi depuse spre finanţare prin Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 3 – …
Citeste mai mult 
Inca trei proiecte rutiere majore primesc finantare prin POR
Încă trei contracte de finanțare privind proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere de importanță regională au fost semnate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, prioritatea de investiție 6.1. Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la peste 203,4 milioane lei, dintre …
Citeste mai mult
Prima Casa: 500 milioane lei finantare suplimentare
Ministerul Finanțelor Publice a aprobat alocarea rezervei nerepartizate de 500 milioane lei pentru acordarea de garanții în anul 2017 în favoarea bancilor comerciale participante în Program, care au înregistrat un grad ridicat de utilizare a plafoanelor alocate în raport cu …
Citeste mai mult

