A fost semnat contractul pentru construirea ansamblului de poduri peste Prut, la Ungheni. Valoarea contractului este de 151,68 milioane lei (fără TVA), mai mică cu circa 3% față de valoarea minimă estimată. Contractul prevede șase luni pentru proiectare și un …
Citeste mai mult
Ce subcriterii trebuie indeplinite pentru investitiile in spitale
Realizarea de construcții noi, modernizarea/reabilitarea/extinderea construcțiilor existente sunt principalele obiective ale proiectele de investiții în spitale pentru a primi finanțare de la bugetulde stat. Au fost stabilite subcriteriile aferente criteriilor-cadru aplicabile proiectelor de investiții finanțate prin Programul național de investiții …
Citeste mai mult
A intrat in insolventa un constructor cu peste 250 de angajati
O mare firmă de construcții, cu peste 250 de angajați, și care derulează predominant lucrări finanțate din fonduri private, a intrat în insolvență. Cererea sa de deschidere a procedurii de insolvență a fost admisă de Tribunal, care a stabilit pe …
Citeste mai mult
Primul contract de finantare pentru reabilitarea drumurilor, semnat de ADR Centru
A fost semnat primul contract din cadrul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027 prin care se finanțează reabilitarea unui tronson de drum județean. Finanțarea de peste 210 milioane lei a fost acordată pentru reabilitarea și modernizarea DJ750C: Sălciua de Sus (DN 75) …
Citeste mai mult
Estimari: Preturile in constructii vor creste, dar numarul de salariati va stagna
Prețurile vor continua să crească după cum estimează managerii din toate sectoarele economice, conform anchetei de conjunctură realizată de Institutul Național de Statistică. De asemenea, aceștia consideră ca numărul de salariați și activitatea din industria prelucrătoare, construcții și servicii vor …
Citeste mai mult
Constructii Erbasu continua lucrarile la Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea
Continuă lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, executate de firma Construcții Erbașu. Fațadele corpului nou sunt finalizate în proporție de 80%, iar compartimentările interioare au fost complet realizate. Constructorul lucrează intens la finisajele interioare, …
Citeste mai mult
Investitiile finantate prin Programul Termoficare vor fi avizate privind eficienta energetica
În cadrul Programului Termoficare, ce vizează investiţii pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor, vor fi acordate avize tehnice privind eficiența energetică. Aceasta conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial. …
Citeste mai mult
Un mare complex multifunctional va fi construit intr-o zona turistica
Edificarea unui complex multifuncțional de anvergură într-o stațiune turistică este pregătită de către un dezvoltator imobiliar din Capitală. Acest proiect este pe cale să obțină autorizația de construire. Viitoarele clădiri vor cuprinde spații cu diverse funcțiuni: apartamente de vacanță, locuințe …
Citeste mai mult 
Investitori straini vor edifica peste 15 mii mp de spatii, langa Bucuresti
Mai multe hale de depozitare, spații de birouri și construcții-anexă sunt prevăzute să fie realizate într-o localitate din apropierea Capitalei. Proiectul de investiții vizează edificarea unei suprafețe construită desfășurată de peste 15 mii mp. Documentația proiectului parcurge etapele necesare în …
Citeste mai mult 
Parc eolian nou, investitie straina de 200 milioane euro
A fost întocmită documentația ce prevede construirea unei noi unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile. Costurile necesare pentru realizarea parcului eolian propus au fost estimate la 200 milioane de euro. În prezent, acest proiect se află în …
Citeste mai mult 

